Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noua Lege a pensiilor, pe masa Consiliului Naţional Tripartit, prezidat de Viorica Dăncilă
WhatsApp
Premierul Viorica Dăncilă a prezidat reuniunea Consiliului Naţional Tripartit, convocată astăzi, la Palatul Victoria, de ministrul Muncii Marius Budăi. Pe masa dezbaterilor s-au aflat Legea Dialogului Social şi noua Lege a Pensiilor.

Discuţiile s-au axat pe stadiul iniţiativei legislative de modificare a Legii Dialogului Social 62/2011, dar şi pe soluţiile pentru modificarea noii Legi a Pensiilor, în acord cu decizia Curţii Constituţionale a României, se arată într-un comuncat emis de Guvern.

"Prim-ministrul Viorica Dăncilă a solicitat partenerilor sociali să transmită în scris Guvernului propunerile concrete pe care le au cu privire la modificarea Legii dialogului social, având în vedere opiniile divergente exprimate astăzi de reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor pe marginea acestui subiect. În ceea ce priveşte modificarea noii Legi a pensiilor, în cadrul reuniunii CNT au fost prezentate propuneri de amendare a legii, în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale a României", se mai arată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au abordat şi alte teme privind criza forţei de muncă în anumite sectoare de activitate, creşterea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, armonizarea legislaţiei insolvenţei, aplicarea legislaţiei privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel