Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nou focar COVID în România: 10 pacienți ai unei secții a Spitalul Paşcani, INFECTAȚI cu noul coronavirus
WhatsApp
Zece pacienţi ai secției de îngrijiri paleative de la Spitalul Paşcani, judeţul Iaşi, au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Testarea acestora s-a făcut după ce, în prealabil, 8 angajați ai spitalului au fost depistați bolnavi. 

Potrivit DSP Iași, au fost depistaţi opt angajaţi ai spitalului cu noul coronavirus, ultimul fiind confirmat la începutul acestei săptămâni.

Ancheta epidemiologică a DSP Iaşi a fost făcută la spital, la urgenţe, dar a fost luat în calcul şi faptul că angajaţii merg la serviciu de la Iaşi la Paşcani cu un microbuz special.

„Ancheta epidemiologică a evidenţiat faptul că au fost cadre medicale depistate pozitiv cu noul coronavirus care au folosit acest mijloc de transport. Prin urmare, pentru 27 de contacţi direcţi din unitatea medicală, dar şi din rândul celor care au făcut naveta cu microbuzul spitalului, s-a impus măsura de autoizolare la domiciliu împreună cu membrii de familie ai acestora", a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, potrivit Mediafax.

Toţi cei 48 de pacienţi ai Secţiei de Îngrijiri Paleative au fost testaţi, iar 10 au avut rezultat pozitiv.

Pacienţii confirmaţi sunt transferaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi.

Totodată, internările în secţia de îngrijiri paliative sunt sistate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel