Preşedintele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, Rovana Plumb, a declarat că, prin amânarea deciziei de a numi noii miniştri propuşi de coaliţia PSD-ALDE, şeful statului îşi arogă, în mod ilegal şi neconstituţional, dreptul de a decide componenţa Guvernului.
Potrivit unui comunicat al PSD, în opinia ministrului Plumb, „asistăm la un sabotaj naţional, Iohannis subestimează bunul simţ al românilor, care au văzut că e mai preocupat de turism decât de munca de înalt demnitar", acesta ignorând "raţiunea elementară, normele legale, prevederile Constituţiei, interesul ţării".
„În timp ce Guvernul continuă programul de guvernare prin care aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor, prin majorarea salariului minim, lansarea Start-up Nation 2018, alocă fonduri pentru zonele dezavantajate din ţară, preşedintele Iohannis nu vrea sub nicio formă să găsească o formulă minimă de colaborare cu Guvernul şi cu Parlamentul”, a susţinut preşedintele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate.
Conform Rovanei Plumb, „este nevoie de acord pe obiectivele majore de ţară, în schimb domnul preşedinte Iohannis face dovada că este nu doar dezbinător, total în afara spiritului european şi de unitate în An Centenar, ci de-a dreptul sabotor al intereselor României”.
Ea a adăugat că este „incalificabilă şi inadmisibilă atitudinea preşedintelui României care înţelege să jignească o doamnă, respectiv premierul în funcţie al ţării, şi să arunce în derizoriu proceduri legale”, riscând „să compromită interesele europene ale României şi să afecteze activitatea Preşedinţiei”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News