Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nicușor Dan cere referendum, după ce a aflat că a câștigat un nou mandat 
WhatsApp
Nicușor Dan vrea un referendum pentru ca oamenii să decidă cine va primi mai mulți bani la buget: Primăria Generală sau primăriile de sector. 

Nicușor Dan a câștigat un nou mandat în fruntea Capitalei. Din câte se pare, acesta se teme că alianța PSD-PNL va aloca în continuare sume mari de bani către primăriile de sector, în detrimentul Primăiei Generale. 

"Cu aprobarea Consiliului General, voi declanşa un referendum local pentru cum se vor împărţi banii între Primăria Capitalei şi primăriile de sector. De ani de zile Bucureştiul are un deficit de dezvoltare, de ani de zile Primăria Capitalei este obligată să gândească mic, pentru că nu are bani să gândească mare. Banii abia ajung pentru întreţinerea infrastructurii pe care deja o avem. Nu putem să ne gândim la extinderea transportului public, nu putem să ne gândim la noi corpuri de spitale, nu putem să ne gândim la noi corpuri pentru universităţile din Bucureşti, care ar putea să aducă zeci de mii de studenţi străini în Bucureşti şi să pună Bucureştiul pe harta academică. În schimb, avem borduri peste borduri, pavele care înlocuiesc alte pavele şi panseluţe care înlocuiesc alte panseluţe",  a spus Nicușor Dan.

Cel mai probabil Nicușor Dan va avea un Consiliu Local care nu îi va aproba proiectele, fiind greu să găsească o majoritate care să-l susțină. De asemenea, se vorbea și despte faptul că PSD-PNL ar urma să schimbe legile pentru ca Nicușor Dan să fie izolat la Primărie și să nu mai poată face multe lucruri. 

Reamintim că Nicușor Dan a câștigat Primăria Generală cu un scor zdrobitor, obținând un număr aproape dublu față de următorul clasat, Gabriela Firea. Conform sondajului Curs-Avangarde, Nicușor Dan a obținut 45% din numărul total de voturi, iar Gabriela Firea doar 24%. 

Pe podium s-a clasat și Cristian Popescu Piedone cu 13%. Sebastian Burduja a obținut 10%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel