Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nicolicea ministru. Stelian Ion: "Un DEZASTRU pentru România"
WhatsApp
Deputatul USR Stelian Ion consideră că nominalizarea lui Eugen Nicolicea ca ministru al Justiţiei ar fi "un dezastru" pentru acest domeniu, susţinând că este "cea mai periculoasă şi nepotrivită persoană".
stelian ion facebook

"Nominalizarea ar fi un dezastru pentru Justiţia din România. Avem încredere în preşedinte că nu-i va da curs. Eu pe Eugen Nicolicea nu îl văd niciodată ministru al Justiţiei. De altfel, nici nu ar merita, pentru că nici nu are pregătirea necesară. Are nişte cursuri juridice dubioase făcute la facultăţi prin corespondenţă şi mai are ceva foarte periculos: o adversitate, aş spune, chiar o ură nemărginită faţă de magistraţi, pe care nu şi-a disimulat-o niciodată, chiar în acele discuţii care au avut loc în comisiile din Parlament. Nu poţi fi ministrul Justiţiei dacă urăşti cu atâta ardoare magistraţii. Este foarte clar că este cea mai nepotrivită persoană şi cea mai periculoasă. Ar da cu mare plăcere acele ordonanţe pe care le doreşte Liviu Dragnea pentru a scăpa de dosar", a spus Stelian Ion, joi, la Senat.

Referindu-se la o eventuală respingere, prin vot, de către Parlament, a unei reorganizări a Guvernului, Stelian Ion a explicat că în acest caz Guvernul nu va pica "în întregime", ci doar "forma restructurată".

"Deci, va exista o stabilitate din acest punct de vedere. Eu sper ca acest artificiu pe care l-ar putea folosi cei de la Putere să fie dejucat iarăşi, inclusiv de cei care până într-un punct au ajutat PSD, cei din UDMR, Pro România şi reprezentanţii minorităţilor. Este clar că este vorba doar de un artificiu, nu este vorba de nicio restructurare. Este vorba doar de a ocoli prevederile legale referitoare la remaniere. Şi atunci, sper să pice la vot această restructurare. (...) Din punctul meu de vedere, da, rămâne în vigoare (actualul Executiv - n.r.) şi îşi va continua activitatea până la o moţiune de cenzură sau până când îşi va da demisia doamna premier", a explicat Stelian Ion.

Potrivit deputatului USR, Tudorel Toader "poate fi ministru interimar o perioadă foarte lungă, cum de altfel a şi sugerat în nenumărate declaraţii ale sale, până la publicarea în Monitorul Oficial a numelui următorului ministru".

Întrebat dacă, în cazul unei respingeri de către şeful statului a propunerii ca Nicolicea să fie ministru al Justiţiei, aceeaşi persoană poate fi propusă Parlamentului pentru aceeaşi funcţie în cadrul unei restructurări guvernamentale, Stelian Ion a spus: "După cum am văzut în experienţe anterioare, din punctul meu de vedere, nu mai pot, dar o vor face probabil, pentru că au mai făcut lucrul ăsta. Adică au mai pus aceeaşi persoană de nenumărate ori. Chiar dacă în mod normal nu ar putea să recurgă la acest artificiu, nu am nicio îndoială că o vor putea face".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel