Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Hurduc, propus la Ministerul Cercetării: Este o teorie a lumilor PARALELE, care spune că NOI am veni din VIITOR
WhatsApp
Viorica Dăncilă  l-a propus pe profesorul universitar Nicolae Hurducpentru funcția de ministru al Cercetării.  Inginer chimist și decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Nicolae Hurduc, a făcut declarații halucinante. Într-un interviu pentru Ziarul de Iași, Hurduc a declarat că el crede că oamenii vin de undeva din viitor.   

Publicitate

 

„Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o maşinărie atât de complexă, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee oricât de oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă.

Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor. Iar asta pentru că oamenii au nişte caracteristici, conştiinţa şi sufletul, iar până într-un punct le vedem la animale. În special la cele de companie. Vedem că sunt capabile să comunice cu noi, vedem că înţeleg un vocabular. Câinii, spre exemplu, înţeleg un vocabular de până la 300 de cuvinte”, a declarat Nicolae Huduc în interviul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel