Totodată, liderul PNL a arătat că în privinţa subiectului introducerii de anul viitor a unor noi taxe şi impozite nu există riscul ruperii coaliţiei de guvernare, deoarece în cadrul acesteia s-a discutat şi a fost convenită această "linie roşie" peste care nu se va trece.
"În momentul de faţă, se lucrează la nivelul fiecărui minister pe limitele bugetare care au fost distribuite de Ministerul Finanţelor, astfel încât construcţia bugetară pentru anul viitor să poată acoperi atât partea de finanţare a investiţiilor, cât şi partea de cheltuieli bugetare, aici intrând şi anvelopa salarială. Modul în care se va lua decizia la nivelul Guvernului, probabil se va finaliza prin a avea toate cifrele pe masă şi ulterior să se ia o decizie. În acest moment, este clar că nu există banii necesari pentru ca până la finele anului să se întâmple o soluţionare a revendicărilor salariale", a afirmat Nicolae Ciucă.
Legat de impozitarea progresivă, liderul PNL a explicat că în momentul de faţă nu se poate vorbi despre o cotă unică, întrucât impozitarea are valori diferite pe anumite categorii de venituri.
"Astăzi, nu vorbim despre o cotă unică de impozitare, pentru că avem un impozit pe profit de 16%, impozitul pe venit de 10% şi impozitul pe dividende de 8%. Ca atare, neavând o cotă unică şi având în continuare spaţiu de lucru pentru cota unică, neepuizându-şi sursa de a produce efectele în acest sens, mergem în continuare pe cota unică. (...) Nu există motive de rupere a coaliţiei cu PSD în ceea ce priveşte luarea de măsuri fiscale. Linia roşie despre care am discutat, şi cred că am convenit, pentru că de aceea suntem într-o coaliţie şi ne-am asumat o responsabilitate, este cea legată de taxe şi impozite noi anul viitor, şi peste această linie nu trecem", a subliniat Nicolae Ciucă.
Preşedintele PNL s-a întâlnit vineri, la Consiliul Judeţean Timiş, cu primarii PNL din judeţ, unde au fost discutate probleme legate de investiţii locale, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News