Publicitate
„Nu vreau să transform mesajele în unele de natură stereotipică în care să vă spunem de fiecare dată: vă aşteptăm acasă! Sigur că vă aşteptăm acasă. Ştiu că vă doriţi să veniţi acasă, nu au fost mulţi dintre cei cu care am putut să intru în dialog să-mi spună că nu se gândesc să nu se întoarcă acasă, dar când vor să se întoarcă acasă spun aşa: să avem infrastructura pe care o avem aici, să avem condiţii de educaţie pentru copiii noştri aşa cum sunt aici, să beneficiem de servicii medicale cum beneficiem aici, să beneficiem de posibilităţi de deschidere a unei afaceri aşa cum beneficiem aici şi aşa mai departe. Deci, am înţeles condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim, ori condiţiile astea le putem face, desigur, cu ce ne-am asumat acasă, dar şi cu sprijinul dumneavoastră. Este foarte mare nevoie”, a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul a adăugat că este necesar de a se intra pe „liniile de cooperare, de dialog” cu organizaţii de profil pentru a avea posibilitatea de a contribui la dezvoltarea unor proiecte avute în vedere de autorităţile române.
Totodată, el a cerut sprijin românilor din străinătate, în sensul de a oferi un feedback bazat pe experienţă faţă de obiective asumate precum cel legat de aderarea la OCDE a României.
„Sunteţi medici la spitale de renume din Paris sau aveţi propria dumneavoastră afacere, sunt elemente pe care am vrut să le împărtăşesc în sensul în care, aflând de ele sau ştiind de ele, să putem să beneficiem de un feedback de la dumneavoastră, de experienţa dumneavoastră, deschizându-ne astfel calea de comunicare cu diaspora şi beneficiind în felul acesta de sprijinul pe care puteţi să-l aduceţi instituţiilor guvernamentale, instituţiilor statului, structuri din România şi, în ansamblu, ţării noastre, pentru că despre asta vorbim în final”, a declarat Ciucă.
Premierul Nicolae Ciucă a participat, joi, la Paris, la o sesiune specială dedicată României, în calitate de ţară candidată la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Cu acest prilej, şeful Executivului a depus şi memorandumul iniţial privind aderarea la OCDE, document care arată modul în care legislaţia, politicile şi practicile din România se aliniază la instrumentele juridice ale OCDE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News