"În acest moment, sunt şase firme care au semnat cu comunitatea europeană pentru a livra acest vaccin.
Toate cele şase firme au grafic de livrări, sunt în faza de autorizare a vaccinului.
La nivelul comunităţii europene, noi reprezentăm 4,6% din fiecare livrare care se va face lunar. Odată cu obţinerea acestor avize de la Agenţia Europeană a Medicamentului, se poate face livrarea şi către ţările membre.
La nivel naţional, există un circuit al vaccinului în funcţie de firma care livrează.
Ca şi etapă, suntem la etapa de cartografiere, care înseamnă că fiecare segment de populaţie este evaluat, a fost şi chestionat dacă este de acord cu acest vaccin, s-a dat şi acea informaţie despre vaccin ca şi potenţial maxim de a opri această pandemie. Ştim foarte bine că nu putem să ne imunizăm decât în două feluri: trecând prin boală sau făcând vaccinul", a declarat Nelu Tătaru.
Guvernul a adoptat în ședința de vineri seara strategia de vaccinare anti-Covid-19. Aceasta va fi gratuită și voluntară, a anunțat Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului.
Citeşte şi: Strategia de vaccinare, adoptată de Guvern: "Va fi gratuită și voluntară"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News