„Când s-a terminat ceremonia, afară ningea. Cei câteva zeci de protestatari plecaseră de sub podoabele calului lui Carol I. Cred că nimeni nu a înţeles mesajul lor proiectat pe Palatul Regal, «Noi vrem în UE, PSD vrea în Rusia». Poate că frigul generează unele dereglări de judecată. Din câte ştiu, suntem în UE. În Rusia nu avem cum să intrăm, chiar dacă am vrea. Formula lui Antonescu a fost conjuncturală. S-ar putea însă că Dacian Ciolos, care i-a vizitat, să le fi spus că PSD a fost determinant în ceea ce priveşte aderarea la UE, iar cei care vor să între şi chiar intră în Rusia sunt unii membri mai puternici ai UE, cu mari interese economice acolo”, a scris Adrian Năstase.
Joi seara la protestul pro-Europa s-au numărat filosoful Mihai Şora, pianistul Dan Grigore, scriitorul Nicolae Prelipceanu, istoricul Andrei Oişteanu, regizorul Stere Gulea şi actriţa Oana Pellea, actorul Marius Manole.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News