Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Motivarea CONDAMNĂRII lui Liviu Dragnea: ”S-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea”
WhatsApp
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au  motivat condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru instigare la abuz, în dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman.

Publicitate

 Liviu Dragnea s-a folosit de influență și putere în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, motivează ÎCCJ.

„Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că în cauză din coroborarea probelor administrate rezultă faptul că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intenție, folosindu-se de influență, autoritatea și puterea conferită de funcțiile deținute – președinte atât al organizației județene a P.S.D. Teleorman, cât și al Consiliului Județean Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu”, se arată în motivare, conform antena 3.

„În reușita demersului său infracțional, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea față de inculpata Alesu Floarea”, se mai arată în motivare.

Magistraţii l-au condamnat pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel