Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Moțiune Guvern Dăncilă. Orban: "Soluția ar fi alegerile anticipate"
WhatsApp
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat vineri, că în opinia sa, în cazul în care Guvernul Dăncilă pică, cea mai bună soluţie ar reprezenta-o alegerile anticipate, dat fiind faptul că, a susţinut acesta, opţiunile politice s-au modificat "dramatic" faţă de decembrie 2016.

"Obiectivul nostru fundamental este să dărâmăm acest guvern (prin moţiune de cenzură - n.r.). Orice formulă de guvernare care se va forma, evident că vom susţine cea mai bună formulă care este din punctul nostru de vedere şi care, evident, poată să beneficieze de sprijinul unei majorităţi parlamentare. Deşi eu vă spun că cea mai bună soluţie pentru România în cazul căderii guvernului este reîntoarcerea la popor, pentru că opţiunile politice s-au modificat substanţial. Dramatic s-au modificat în raport cu opţiunile politice care au fost exprimate la alegerile din decembrie 2016. Şi, de regulă, când se întâmplă aşa ceva în democraţiile normale din lumea asta, se ajunge la alegeri anticipate pentru a reseta practic Parlamentul", a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul PNL.

Citește și: Calculul care dă FIORI opoziției. Ce șanse are moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel