Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Morți suspecte la ATI Sibiu: 13 dosare noi disjunse, câte unul pentru fiecare pacient
WhatsApp
Procurorii nu au exclus posibilitatea ca decesele din ATI Sibiu să fi survenit ca urmare a unor neglijenţe medicale, astfel că s-a decis disjungerea a 13 dosare noi, pentru fiecare pacient decedat și continuarea cercetărilor pentru ucidere din culpă, după ce un cadru medical a spus: „Și eu am ucis”.

Procurorii sibieni s-au autosesizat în 8 martie, după ce apariția unui articol în publicația locală „Turnul Sfatului”, în care un fost angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, din secţia de Terapie Intensivă, a povestit, sub protecţia anonimatului, că în ATI au fost omorâţi oameni în stare gravă, cu COVID-19, şi că el însuşi a ucis.

Procurorii au reținut faptul că personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu – secţia ATI dedicată bolnavilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, „cu intenţie nu administrează tratamentele corespunzătoare afecţiunilor pe care persoanele internate pe secţia respectivă le au, ci le administrează doar anestezice şi sedative, aspect care duce la moartea marii majorităţi a pacienţilor astfel trataţi”.

Ca urmare a autosesizării, s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

„Din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că pacienţii internaţi pe secţia ATI Covid a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au decedat ca urmare a unor acţiuni săvârşite cu intenţie directă sau indirectă de personalul medical al acestei instituţii. Întrucât, din materialul probator administrat până în prezent, nu a fost exclusă posibilitatea ca aceste decese să fi survenit ca urmare a unor neglijenţe medicale, prin ordonanţa din data de 2 decembrie 2021 procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate din infracţiunea de omor calificat în infracţiunile de ucidere din culpă”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea şi formarea unui număr de 13 dosare, câte unul pentru fiecare pacient decedat pentru care în cauză s-a formulat plângere penală.

Procurorii mai spun că în dosarele noi formate se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, conform competenţei.

Fost angajat de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a povestit că pacienţi în stare gravă cu COVID-19 au fost legaţi de mâini şi de picioare, ignoraţi de cadrele medicale, sedaţi, astfel că au murit sufocaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel