Tragedia unei familii din Bistrița scoate la iveală un sistem prin care statul german este fraudat, muncitorii sunt neprotejați, iar singurii câștigători sunt patronii firmelor. Cazul ne-a fost adus în atenție de Erich Mocanu, fondatorul AEBS Germania, care luptă pentru drepturile românilor din Germania și Austria.
"În data de 4 mai, pe un șantier de lângă Frankfurt lucrau mai mulți români. La un moment dat, un perete al construcției s-a prăbușit peste unul din muncitori și l-a ucis pe loc. Unul din copiii bărbatului, care lucra alături de tatăl său, a fost rănit și el, fiindu-i zdrobit piciorul. În urma cercetărilor pe care le-am făcut, am observat că toți lucrează pentru o firmă de construcții din București care trimite muncitori în străinătate.
Practic, deși patronul companiei la care lucrează românii mai are o firmă cu sediul în Offenbach am Main (lângă Frankfurt), acesta "fentează" sistemul prin faptul că, în acte, muncitorii sunt angajați la firma din România.
Acest lucru înseamnă că niciunul dintre ei nu este asigurat în Germania, după legea germană.
Membrii familiei m-au contactat, iar eu o sa investighez acest caz.
Problema este că se aduc muncitori din România și astfel se înșală statul german. Asigurările și contribuțiile se plătesc în România, iar în cazul unor astfel de accidente statul german nu este dator cu nimic. Eu nu pot fi de acord cu asta, nu e normal. Asiguratorii din Germania nu au nicio răspundere, iar muncitorul nu e protejat după legea germană", spune Erich Mocanu, fondatorul asociației AEBS Germania.
Se pare că această practică este tot mai des întâlnită în rândul angajatorilor români, scopul fiind acela de a evita sistemul de protecție a muncitorilor din Germania și sistemul de asigurări de aici.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News