„Nu sunt bogat, am niște rezerve din care pot trăi ceva timp. Când nu mai am bani, ma angajez și eu, ca orice om, îmi caut o slujbă", a declarat Moise Guran.
Jurnalistul intrat în politică a declarat că acest lucru se va întâmpla „vreun an, poate mai mult, în funcție de cheltuieli".
Moise Guran a spus că în politică intenționează să „negocieze lucruri".
„Sunt un idealist care a ales un partid de idealiști și care vor să schimbe lumea venind cu un mod cu totul diferit de a face politică. (...) Am idei și persuasiune", spune Moise Guran.
Legat de cum a intrat în politică, fostul jurnalist povestește:
„M-a sunat Dan Barna, m-a sunat și Dacian Cioloș, mi-au explicat niște lucruri, mi-au făcut o propunere. Răspunsul meu a fost: Vorbiți în primul rând în partidele voastre pentru că s-ar putea să aveți o opoziție față de mine. Partidele USR și PLUS au primit bine propunerea asta. S-a făcut birou național. Eu am făcut declarațiile respective după biroul național.
Mi-au pus întrebări, de ce vreau să fac asta, cum am putea lucra împreună. Eu le-am cerut un singur lucru: să spună foarte clar că aceste partide vor fuziona, iar până atunci ei se vor comporta ca un singur partid. Pentru că niciun PNL care să facă singur guvernare nu e lipsit de pericole", explică Moise Guran.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News