Publicitate
Guvernul şi Parlamentul au iniţiat şi aprobat cel puţin opt modificări legislative cu impact pe piaţa muncii în primele cinci luni din 2022, arată o sinteză realizată de ZF.
Creşterea salariului minim cu 18%, până la 3.000 de lei pentru cei 300.000 de angajaţi din agricultură şi din industria alimentară, este una dintre cele mai importante modificări, care intră în vigoare astăzi, 1 iunie 2022. Totodată, începând de astăzi, angajatorii pot creşte, cu 200 de lei net, salariul angajaţilor încadraţi la nivelul minim, fără a plăti taxe suplimentare la stat până la finalul anului.
„Am avut şi în perioada 2017- 2018 astfel de modificări care au făcut ravagii în toate domeniile, cum a fost transferul de contribuţii, creşterile de salarii minime, creşteri de salarii bugetare, iar unele nu au fost foarte inspirate. E acelaşi dezmăţ ca atunci. Majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei de acum mai mult încurcă decât să rezolve probleme, e o formă de a încerca majorarea salariului minim fără să fie obligatorie, iar de la finalul anului să se facă majorarea efectivă. Este şi discriminatorie, pentru că dacă ai 1 leu peste salariul minim, nu poţi beneficia de facilitate“, a spus consultantul fiscal Emilian Duca.
ZF a realizat o sinteză a principalelor modificări legislative cu impact pe piaţa muncii care au intrat în vigoare în acest an.
• Angajaţii şi foştii angajaţi au acces online la datele lor din registrul de evidenţă al salariaţilor, aflat pe portalul Revisal administrat de Inspecţia Muncii. Cu datele extrase din Revisal, aceştia pot dovedi vechimea în muncaă şi/sau specialitate, iar legea intră în vigoare pe 26 iulie 2022.
• Act normativ: Legea nr. 144/2022 - modificare Codul muncii, Monitorul Oficial nr. 502/ 23 Mai 2022.
• Salariul minim creşte de la 2.550 de lei brut pe lună la 3.000 de lei brut pe lună în perioada iunie- decembrie 2022 pentru circa 300.000 de salariaţi din industria alimentară şi din agricultură. În valori nete, salariile minime ale angajaţilor din aceste sectoare vor creşte cu 250 de lei pe lună, de la 1.524 de lei net în prezent la 1.774 de lei net.
Ca urmare a acestei majorări, angajatorii vor fi scutiţi de plata unor taxe şi impozite, după modelul facilităţilor acordate anterior în construcţii.
• Act normativ: Legea nr. 135/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Monitorul Oficial nr. 489/17 Mai 2022.
• Angajatorii pot majora, voluntar, în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2022 inclusiv, nivelul salariului de bază lunar brut cu suma de 200 de lei, respectiv de la 2.550 de lei la 2.750 de lei (fără a include sporuri şi alte adaosuri). Prevederile nu se aplică în cazul personalului bugetar.
• Act normativ: OUG nr. 67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Monitorul Oficial nr. 494/18 Mai 2022.
• Angajatorii afectaţi de criza economică internaţională, inflaţie şi războiul din Ucraina pot reduce în continuare timpul de muncă al angajaţilor dacă nu au comenzi, la fel ca în perioada pandemiei. Pentru angajaţi, măsura prevede acordarea în continuare a indemnizaţiei de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru în cazul celor afectaţi de reducerea timpului de muncă cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară.
Pentru freelanceri (PFA, drepturi de autor etc.) este prelungită perioada de acordare a indemnizaţiei de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale pentru profesioniştii prevăzuţi de Codul civil. Măsura face parte din schema de sprijin financiar pentru reducerea timpului de muncă (programul Kurzarbeit).
• Act normativ: ordonanţă de urgenţă, 30 mai 2022 - urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
• Părintele sau reprezentantul legal al copilului şi bona pot încheia un contract individual de muncă, pe lângă modalităţile existente până în prezent (contract de muncă încheiat de bonă cu o persoană juridică sau desfăşurarea activităţii bonei ca persoană fizică autorizată). Părintele care a încadrat o bonă cu contract individual de muncă are obligaţia de a-i întocmi un dosar personal pe care să îl prezinte la solicitarea inspectorilor de muncă, în caz contrar fiind prevăzute sancţiuni.
Conform datelor Inspecţiei Muncii, în august 2021, existau mai puţin de 15.000 de contracte de muncă înregistrate pentru ocupaţiile de bonă, baby sitter, îngrijitor de copii şi guvernantă.
• Act normativ: Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă.
• O modificare adusă Codului Fiscal „iartă“ companiile de transporturi şi de construcţii (cu activităţi în alte ţări) de amenzile Fiscului, care în ultimii ani ar fi reîncadrat diurnele angajaţilor din aceste sectoare ca venituri salariale. De acum încolo, dacă diurna şoferului depăşeşte echivalentul a 3 salarii de bază, ce va fi încasat peste acest nivel va fi impozitat ca venit salarial.
În sectorul transporturilor internaţionale lucrează peste 186.000 de şoferi, cu un venit mediu de 2.600 de euro brut pe lună, dar pentru care s-au plătit în ultimii ani taxe aferente salariului minim (de 480 de euro). Amnistia fiscală oferită transportatorilor şi companiilor de construcţii duce la neîncasarea de către stat a unor venituri de 10 miliarde de euro pentru ultimii cinci ani, potrivit estimărilor ZF.
• Act normativ: Legea nr. 72 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, Monitorul Oficial, 31 martie 2022.
• Oficial, 100.000 de cetăţeni din state non-UE pot veni să lucreze în 2022 România, contingentul de muncitori străini care pot veni să lucreze fiind dublu faţă de anul 2021.
• Act normativ: Hotărâre de Guvern nr. 132/27.01.2022 privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2022, Monitorul Oficial nr. 90/28.01.2022
• Salariul minim brut a crescut de la 2.300 de lei brut în 2021 la 2.550 de lei brut pe lună în 2022, respectiv o creştere de 10,9%. Peste 1,2 milioane de salariaţi din România, adică un sfert din total, câştigă salariul minim pe economie.
• Act normativ: Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 (Monitorul Oficial 950 din 5 octombrie 2021).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News