Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mircea Geoană: Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa
WhatsApp
Mircea Geoană a vorbit despre sistemul de vot din România.

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

"Implicarea în viaţa cetăţii, schimbarea în bine a destinului naţiunii noastre nu se face doar prin participarea la vot. Se face prin implicare şi presiune pusă permanent pe decidentul politic. Pentru că, dacă l-ai votat pe X sau pe Y sau pe Z, indiferent de preferinţa ta politică, în clipa în care tu ai pus ştampila ... Apropo, sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa. Nu există ţară în Europa în care să ai buletine de vot care să nu fie înseriate, să nu ştii cine le-a tipărit şi automat, de multe ori să nu ştii cine le numără", a afirmat acesta.

În opinia sa, România "nu vrea sau nu poate - de obicei este o combinaţie dintre cele două - nici nu vrea şi nici nu poate să democratizeze în profunzime votul".

"Vot prin corespondenţă, vot electronic... ce e asta? Nu ştiu să protejez datele? Hai să fim serioşi, avem IT-işti printre cei mai buni din lume", a completat oficialul.

El i-a îndemnat pe cei prezenţi să îi tragă la răspundere în mod constant pe reprezentanţii lor.

"Problema este că după ce ai ales pe cineva, obligaţia şi responsabilitatea ta nu se transferă pe umerii celui sau celei pe care l-ai votat. (...) Trageţi-i la răspundere, întrebaţi-i unde se cheltuiesc banii, faceţi petiţii", a spus Geoană, potrivit Agerpres.

Acesta s-a referit şi la reticenţa tinerilor de a intra în politică.

"Spui că vrei să faci politică şi automat începe un fel de suspiciune anticipativă", a arătat el. Dar, în opinia sa, "altă profesiune în lume în care să faci schimbare nu e decât prin politică, nu există altceva".

"Nici Bill Gates, cu fundaţiile lui, nici cel mai mare preşedinte de companie internaţională sau naţională, nimeni nu poate să schimbe lucrurile în profunzime aşa cum o face un om sau o femeie politică responsabil", a completat Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO s-a referit şi la spaţiul în care a avut loc Congresul Studenţilor din România. "O clădire pe care, recunosc, mi-a făcut destul de mult bine să n-o mai vizitez în ultimii 15 ani de zile", a descris el Palatul Parlamentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel