Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Vasile Dâncu, în izolare, după ce a fost confirmat a doua oară cu Covid
WhatsApp
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat că, începând de miercuri, a intrat în izolare după ce s-a infectat, a doua oară, cu virusul SARS-CoV-2.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Apărării a precizat că îşi va exercita îndatoririle profesionale de la distanţă.

"Se spune că marile întâlniri ale vieţii sunt cele neplanificate. Nu se aplică, însă, tuturor întâlnirilor, cu atât mai puţin celor pe care le avem cu virusul care ne bântuie vieţile de aproape 2 ani. L-am întâlnit, ieri, pentru a doua oară, dar nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper, aşadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire. Începând de miercuri sunt în izolare. Îmi exercit toate îndatoririle profesionale de la distanţă, am suspendat doar întâlnirile faţă în faţă şi audienţele. Nu am simptome, mă simt foarte bine şi sunt nerăbdător să revin alături de colegii mei din Ministerul Apărării Naţionale şi din Guvernul României. Să ne revedem sănătoşi!", a transmis Vasile Dîncu, joi, pe Facebook, potrivit Agerpres.

 

Coronavirus: Numărul de cazuri noi a scăzut, în România, cu peste 3.000 în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore s-au înregisstrat 32.671 de cazuri noi de coronavirus, cu 3.131 mai puțin decât în ziua anterioară. 111 oameni au murit.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32.671 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 3.131 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.308 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până joi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.325.016 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 62.871 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.961.511 pacienți au fost declarați vindecați.

 

60.353 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

 

 

În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP 111 decese (59 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 111 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 la categoria de vârstă peste 80 ani.

105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 111 pacienți decedați, 85 au fost nevaccinați și 26 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. 25 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidități.

 

La ATI sunt internate 993 de persoane 

 

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.719, cu 281 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 993 de persoane, cu 20 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 993 pacienți internați la ATI, 840 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 849 sunt minori, 829 fiind internați în secții, cu 10 mai mult decât în ziua anterioară și 20 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.898.493 de teste RT-PCR și 7.545.065 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 33.656 de teste RT-PCR (19.749 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.907 la cerere) și 68.389 de teste rapide antigenice.

[citeste si]

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
RadioDCNews.ro
01 feb 2023, 12:21
Astrosens.ro
30 ian 2023, 10:54
DCMedical.ro
02 feb 2023, 09:23
DefenseRomania.ro
30 ian 2023, 19:17
DCMedical.ro
02 feb 2023, 09:23
RadioDCNews.ro
01 feb 2023, 12:21
DCBusiness.ro
02 feb 2023, 07:56
DCNews.ro
02 feb 2023, 09:10
Spectacola.ro
02 feb 2023, 09:21
Spectacola.ro
02 feb 2023, 09:21
DefenseRomania.ro
30 ian 2023, 19:17
DCBusiness.ro
02 feb 2023, 07:56
DCNews.ro
02 feb 2023, 09:10
Astrosens.ro
30 ian 2023, 10:54