Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Transporturilor s-a întâlnit cu reprezentanţii companiei Dacia
WhatsApp
Lucian Bode, ministrul Transporturilor, s-a întâlnit cu reprezentanţii companiei Dacia. L-a întâlnire s-a discutat despre stadiul unor proiecte de infrastructură necesare pentru dezvoltarea exportului de autovehicule produse în uzinele Dacia.
gov.ro

La întâlnirea cu reprezentanţii conducerii Dacia am convenit asupra formării unor grupuri de lucru alcătuite din reprezentanţi ai administraţiei, ai investitorilor privaţi şi consilieri ai Prim-Ministrului. Ştiu problemele cu care se confruntă cei de la Dacia şi am convingerea că printr-un dialog permanent, mare parte dintre acestea se pot rezolva. Deja le-am transmis ca s-a rezolvat situaţia pe care mi-au semnalat-o în ceea ce priveşte portul Constanţa: din ianuarie 2020 nu se vor mai desfăşura operaţiuni încărcare/descărcare mărfuri pulbere vrac, la dana vecină cu zona unde se află autoturismele Dacia, destinate exportului. În ceea ce priveşte relaţia contractuală cu CFR Marfă, sper ca noua conducere a societăţii să găsească, prin dialogul cu reprezentanţii Dacia, o soluţie care să avantajeze ambele părţi”, a spus Lucian Bode, potrivit unui comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel