Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Stelian Ion, despre dosarul 10 august: Pentru mine nu este închis. Ordonanța de clasare poate fi atacată de petenți
WhatsApp
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că, în ceea ce-l priveşte, dosarul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei nu este închis, el afirmând că sutele de victime care au depus plângeri în acest sens nu au primit oficial înştiinţări privind clasarea, ca să le poată contesta.
Sursa foto: Facebook Stelian Ion

„Din punctul meu de vedere, nu e închis Dosarul 10 august. (...) Acea soluţie de clasare faţă de comandanţi din Jandarmerie nu a fost comunicată către toţi cei care au făcut sesizări penale, şi erau peste 700 de persoane vătămate. Acea ordonanţă a trebui comunicată, iar de la data comunicării să poată formula plângere împotriva acestei ordonanţe de clasare. Au dreptul ăsta, de la lege, pentru ei e destul de greu de spus că a existat un proces echitabil, din moment ce nu au fost anunţaţi oficial şi nu au avut posibilitatea să conteste. E o chestiune juridică, pentru mine nu e închis Dosarul 10 august şi vom vedea ce va spune chiar justiţia”, a afirmat, joi seară, la Digi 24, Stelian Ion.

În ceea ce priveşte competenţa procurorului de caz de la DIICOT, ministrul spune că nu se poate pronunţa asupra competenţei acestuia, pentru că nu a văzut dosarul. „Eu am discutat nu doar de Dosarul 10 august, am discutat la modul general aceste chestiuni legate de competenţă, de trimiterea unui dosar de la un parchet la altul, de nesocotirea principiului specializării – e foarte importat să ai procurori specializaţi pe anumite zone (...) – astfel poţi avea calitate în actul de justiţie”, a explicat Stelian Ion.

În ceea ce priveşte o suspiciune de sustragere a unor probe din dosar, ministrul susţine că „în orice dosar, dacă nu îţi asiguri probele, dacă nu administrezi probele cât mai repede posibil,  cu cât trece mai multă vreme e posibil să dispară aceste probe, de aceea este foarte importat să te mişti repede”.  „Cauza nu s-a oprit aici, ea continuă, raportat cel puţin la presupusele fapte săvârşite de unii civili care aveau anumite funcţii în acea perioadă, raportat la faptele săvârşite de cei care au exercitat în mod direct violenţe asupra manifestanţilor. Deci ancheta continuă”, a adăugat el.

Reamintim că dosarul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 rămâne clasat, a decis pe 2 martie, Tribunalul București, care a respins cererea DIICOT de redeschidere a anchetei. Prin această decizie, foştii şefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor. Decizia Tribunalului București este definitivă.



[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel