Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Sorin Grindeanu, audiat de procurorii DNA
WhatsApp
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost audiat marţi la DNA, în calitate de martor, în dosarul în care directorul general interimar al CFR SA, Ion Simu-Alexandru, este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la uzurparea funcţiei, au declarat surse judiciare.

Publicitate

Ion Simu-Alexandru a fost pus sub acuzare luni de DNA, alături de directorul general adjunct tehnic în cadrul CFR SA, Petru Ceşa.

Conform DNA, în cursul lunii aprilie 2022, Petru Ceşa, la instigarea lui Ion Simu-Alexandru, şi-ar fi arogat atribuţiile funcţiei de director general al CFR SA, cu toate că nu deţinea această funcţie sau o împuternicire în acest sens şi a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Ion Simu-Alexandru la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timişoara.

Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Ion Simu-Alexandru, Petru Ceşa ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcţii de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CFR SA.

 

„Angajata nu a reuşit să-şi dovedească nevinovăţia”



După apariţia în spaţiul public a uneia dintre cele două decizii, Petru Ceşa, la instigarea lui Ion Simu-Alexandru, în urma unei cercetări disciplinare formale, ar fi emis două decizii prin care unei subordonate, bănuită că ar fi remis presei documentul respectiv, i-ar fi fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, cu încălcarea prevederilor din Codul muncii, motivând că "angajata nu a reuşit să-şi dovedească nevinovăţia".

Conform DNA, acţionând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalţi angajaţi din subordine pentru ca pe viitor suspecţii să nu se mai vadă expuşi "riscului" ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CFR SA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel