Ministrul Muncii, Marius Budăi, a venit cu un anunț care îi vizează pe toți pensionarii din România. Este vorba despre recalcularea pensiilor.
„Suntem în construcție pe această lege. Până la finalul trimestrului I din 2023 va fi gata Legea", a spus Marius Budăi.
„Nu știu dacă va fi neapărat o nouă formulă (n.r. de recalculare), nu știu dacă va fi neapărat o nouă lege. Noi am zis și în programul de guvernare că vom pleca de la analiza Legii 127, despre care mulți specialiști spun că este o lege bună.
Vom corecta ce avem de corectat acolo, așa cum s-a asumat, și cu siguranță până la final de trimestru I va fi gata această lege.
Noi deja suntem în această perioadă cu preluarea datelor în format electronic. Pregătim terenul, astfel încât în momentul în care avem Legea, și calendarul în cadrul legii, cu siguranță vom trece la aplicare (n.r. la recalculare). Lucrăm, suntem în parametri", a mai precizat ministrul Muncii, invitat în platoul Antenei 3.
Tot în această seară, ministrul Marius Budăi a anunţat că pensiile din decembrie nu vor întârzia din cauza zilelor libere. În ceea ce privește plățile din luna ianuarie, el a precizat că se păstrează calendarul, cu o zi-două întârziere.
Marius Budăi a menționat că Poşta Română va lucra în data de 2 decembrie, pentru a face plăţile în ceea ce priveşte pensiile, astfel încât, până la 15 decembrie, toate pensiile să fie achitate.
„Calendarul în plata la cont pe card se păstrează, așa cum se știe, în 12-14 ale lunii. Este început de an, o zi-două va fi decalată plata cu efectuarea plăților, dar comprimăm plățile și așa cum am beneficiat întotdeauna de sprijinul Poștei Române și chiar acum, în 2 decembrie, când este liber, se vor face plăți. Cu siguranță vom asigura aceste plăți”, a precizat Budăi.
În ianuarie, pensiile vor intra în conturi în 12-14 ale lunii, iar pensiile în numerar vor întârzia o zi sau două.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News