Publicitate
„Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană pot să fiu invidios. Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă la nivel de populaţie a României şi problemele cu care ne confruntăm cred că este o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni. Să nu uităm Sprijin pentru România şi ulterior măsurile care au fost de îngheţare a salariilor demnitarilor. Ceea ce spune multe despre deciziile guvernamentale”, a declarat Marcel Boloş, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.
El a punctat că nivelurile de salarizare ale demnitarilor români nu sunt sfidătoare comparativ cu cele din UE, ci de bun simţ.
„De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi întâmplător sau nu discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României ajunge la 2.500 de euro. Deci acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor pe care poate îl criticăm faţă de ceea ce înseamnă omologii din străinătate....Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care în comparaţie cu ale altor demnitari sunt sfidătoare. Sunt de bun simţ”, a afirmat Marcel Boloş.
Întrebat dacă ar trebui majorate salariile demnitarilor din România, el a spus că se află într-o situaţie delicată dacă se raportează la marea masă a oamenilor.
„În solidar cu oamenii aţi văzut că acum Guvernul şi Parlamentul nu au adoptat astfel de decizii care pot la un moment dat pentru oameni să fie decizii foarte sensibile. Probabil că această îngheţare a salariilor demnitarilor este un exerciţiu de solidaritate cu ceea înseamnă acum perioada de criză şi de sărăcie prin care trec oamenii”, a mai declarat Marcel Boloş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News