Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Finanţelor, despre noi soluţii de amânare a ratelor: Măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale
WhatsApp
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat marţi că autorităţile discută cu sistemul bancar pentru a găsi soluţii de amânare a ratelor, dar măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale.    
gov.ro

"Lucrez, împreună cu sistemul bancar, pentru acea măsura care a amânat ratele pe două luni. Vedem ce soluţii vom găsi, ce formă va fi. Suntem în discuţii şi vom vedea cum va arăta forma finală. Eu spun că trebuie să avem încredere că aşa cum am găsit o soluţie în plină criză, vom găsi şi în continuare o soluţie bună. Trebuie să ne gândim că mergem, totuşi, spre ideea că economia se va însănătoşi. Vom avea o revenire şi vom începe să ieşim din această criză. Acesta este scopul, să avem măsuri care să ne scoată din criză. Măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale, dar vor fi măsuri care să ajute să trecem peste această perioadă. Bineînţeles că aceste măsuri înseamnă şi costuri pentru sistemul financiar-bancar şi ne uităm dacă pot fi compensate etc. Toate aceste măsuri au rolul de a ajuta atât angajaţii, cât şi angajatorii să treacă peste această perioadă. Dorim de la angajaţi să rămână sănătoşi şi să nu le scăda puterea de cumpărare", a spus ministrul Cîţu, la Europa FM.

Ministrul de resort a adăugat că, în această perioadă de criză economică, un venit mediu net în creştere cu 7,8% reprezintă un record pentru România. "Azi am avut o veste foarte bună: venitul mediu net în economie a crescut după nouă luni de zile cu 7,8% faţă de anul trecut. Eu zic că este un record să ai în perioada de criză economică globală un venit mediu net în creştere faţă de perioada anului trecut, când rata medie a inflaţiei, la noua luni, este de 2,5%", a afirmat oficialul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel