Solicitarea vine după ce, joi dimineaţa, ministrul a mers într-o vizită inopinată la Aeroportul Otopeni şi s-a declarat foarte nemulţumit de ce a găsit acolo.
"Am efectuat în această dimineaţă o vizită inopinată în principala poartă de intrare a României şi anume Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni. Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulţumiţi de ceea ce văd în acest aeroport. La faţa locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie. Problema scărilor rulante este aşa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilităţi nu funcţionau, lifturile, la fel", a scris Cuc pe pagina personală de Facebook.
Ministrul a susţinut că lipsa investiţiilor este vizibilă, deşi această companie are un buget generos.
"Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri. La plecări nu există niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiţi să stea pe marginea scărilor şi pe pervazul geamurilor. Mizeria şi delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie", a mai scris el.
Cuc a subliniat că va continua să facă vizite în unităţile subordonate Ministerului Turismului.
"Mă declar total nemulţumit de acest management al companiei şi cu siguranţă românii merită un altfel de management. Vizitele mele la unităţile MT vor continua! Cine nu înţelege că românii trebuie respectaţi mai bine se duce acasă!", a scris şeful de la Transporturi.
Gabriel Stoe a fost numit în funcţia de director general interimar al CNAB la 1 februarie 2019, ca urmare a încetării mandatului provizoriu de patru luni al lui Traian Panait în această funcţie.
Stroe este de profesie economist şi a ocupat anterior diverse funcţii, atât în cadrul CNAB (inclusiv pe cea de director financiar), cât şi la TAROM, unde a fost director general interimar şi director financiar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News