Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Apărării exclude orice legătură între cele două incidente aviatice din Constanța și ce se întâmplă în Ucraina
WhatsApp
Opt militari au murit, miercuri seara, după ce un avion MiG-21 Lancer și un elicopter IAR-330 Puma, care plecase în căutarea primului aparat de zbor, s-au prăbușit. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut  precizări legate de prăbuşirea celor două aeronave.

Vasile Dîncu spune că este exclusă orice legătură între cele două incidente aviatice și ce se întâmplă în Ucraina. 

"Este absolut exclus, nu există nicio dovadă și nu există nicio circumstanță care să ducă la această concluzie. Toate sunt scenarii de science fiction", a spus Vasile Dîncu, întrebat dacă exclude orice legătură cu ce se întâmplă în prezent în Ucraina și aceste două incidente aviatice.

 

MApN, după prăbușirea MIG-ului și elicopterului în Constanța: „O seară neagră pentru România”

"Nu este vulnerabil spațiul aerian, pentru ca așa cum ați văzut în ultima vreme forțele NATO au îmbunătățit prezența și din punct de vedere a poliției aeriene, siguranței aeriene, a controlului aerian. Doar săptămâna aceasta am avut o suplimentare cu aeronave din partea Italiei, Germaniei, patrulăm și cu avioane care vin din nord, din statele baltice, din Polonia. Supravegherea nu se face prin forțele noastre aeriene singure, se face prin întreg ansamblul de prezență avansată NATO în această zonă", a precizat ministrul Apărării la Digi 24.

 

Un MIG 21 LanceR și un elicopterul IAR 330-Puma s-au prăbușit

 

Miercuri seara, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control şi a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei.

Iohannis, mesaj în urma accidentului aviatic din județul Constanța: Noapte tragică pentru aviația din România

Au fost declanşate de urgenţă operaţiunile de căutare - salvare, iar un elicopter IAR-330 Puma a decolat spre zona posibilului impact. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza şi s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel