Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministru: Copiii maghiarilor nu știu nici să salute în românește
WhatsApp
Fostul ministru al Educaţiei Valentin Popa consideră că limba română este în pericol în clasele minorităţilor naţionale, apreciind că parlamentarii ar trebui să se documenteze înainte de vota o ordonanţă care prevede predarea limbii române de către cadrele didactice de la clasele respective. 

"Da. Pentru că am constatat-o cu urechile mele. Am adresat întrebări simple pentru copii. Am auzit un deputat spunând că le-am adresat întrebări pentru adulţi. Mă întreb dacă salutul 'La revedere!' o fi pentru adulţi, că n-au putut răspunde nici la salutul 'La revedere!'", a spus Popa, miercuri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări despre cunoştinţele de limba română în clasele minorităţilor naţionale.

Fostul ministru apreciază drept "îngrozitor ca după cinci, şase ani de zile de limbă română, câte patru ore pe săptămână, să nu poţi avea un minim dialog şi să spui că acest sistem trebuie conservat mai departe".

"Nu verifică chiar nimeni ce se întâmplă la aceste clase? Îi invit pe toţi parlamentarii care vor trebui să aprobe aceste ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, înainte de a le aproba, să meargă în clasele respective şi să vorbească ei înşişi cu elevii respectivi, să vadă care este nivelul de cunoaştere a limbii române. Şi apoi să voteze. În cunoştinţă de cauză", a mai spus Valentin Popa.

El a precizat că a testat astfel trei clase, de a V-a şi a VI-a, cu predare în limbile minorităţilor, cu prilejul deschiderii anului şcolar.

Valentin Popa a demisionat săptămâna trecută din funcţia de ministru al Educaţiei.

Predarea limbii române în învăţământul primar la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale se va face de către cadrele didactice de la clasele respective, a aprobat, săptămâna trecută, prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel