Conform sursei citate, 830 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti - 444 şi în judeţele Cluj - 318, Timiş - 291, Braşov - 198 şi Iaşi - 160.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.384 de teste RT-PCR (2.852 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.532 la cerere) şi 18.638 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.421.988 teste RT-PCR şi 11.222.009 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.216.257 cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 187 persoane au fost reconfirmate pozitiv, conform Agerpres.
Un număr de 2.717 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 219 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 219 de pacienţi, dintre care 181 sunt nevaccinaţi anti-COVID-19.
Din totalul pacienţilor internaţi, 351 sunt minori, 348 fiind internaţi în secţii, cu 30 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi trei la ATI, la fel ca în ziua precedentă.
Dintre cele 34 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, patru la categoria de vârstă 50-59 de ani, patru la categoria de vârstă 60-69 de ani, nouă la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 16 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 27 dintre ei erau nevaccinaţi. De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.673 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News