Publicitate
În ceea ce priveşte impozitarea microîntreprinderilor, proiectul propune reducerea plafonului veniturilor obţinute în anul precedent, de la un milion de euro la 500.000 euro, dar şi instituirea condiţiei ca microîntreprinderea să aibă cel puţin un salariat.
În prezent, cotele de impunere sunt diferenţiate la microîntreprinderi în funcţie de numărul de salariaţi, fiind aplicabilă o cotă de 1% în cazul în care microîntreprinderea are cel puţin un salariat şi o cotă de 3% dacă microîntreprinderea nu are salariaţi. În condiţiile în care, conform noului proiect, microîntreprinderile vor fi obligate să aibă cel puţin un salariat, se elimină cota de impozitare de 3%.
Proiectul elimină posibilitatea de opţiune pentru aplicarea impozitului pe profit în situaţia în care erau îndeplinite condiţiile legate de valoarea capitalului social şi a numărului de salariaţi. La capitolul TVA, majorarea cotei pentru băuturile care conţin adaos de zahăr are în vedere, potrivit documentului citat, descurajarea consumului de astfel de produse, cu impact important asupra sănătăţii consumatorilor.
De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2023, cota de TVA creşte de la 5% la 9%, atât pentru livrarea de alimente, inclusiv băuturi (cu excepţia băuturilor alcoolice şi a celor nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate), destinate consumului uman şi animal, cât şi pentru serviciile de restaurant şi de catering şi pentru activităţile de cazare hotelieră.
'În acest sens, se are în vedere faptul că serviciile de restaurant şi de catering, pentru care în prezent se aplică o cotă redusă de TVA de 5%, reprezintă servicii care constau, în fapt, în furnizarea de produse alimentare şi/sau de băuturi, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, care intră sub incidenţa cotei reduse de TVA de 9%. Adoptarea unei astfel de măsuri vizează tocmai facilitarea aplicării uniforme/corelate a cotei de TVA, şi anume aplicarea aceleiaşi cote indiferent de natura operaţiunii: prestare de servicii sau livrare de bunuri.
Astfel, spre exemplu, un restaurant care vinde mâncare tratează operaţiunea distinct, aplicând două cote de TVA diferite (9% şi 5%), în funcţie de modalitatea de servire a mâncării, în locaţia restaurantului (prestare de servicii) sau în afara acesteia (livrare de bunuri). În mod similar, este şi cazul unităţilor de cazare de tipul demipensiune/pensiune completă/all inclusive care, pe lângă funcţia de cazare, asigură şi micul dejun/prânzul/cina etc', explică Ministerul Finanţelor.
Proiectul de Ordonanţă propune majorarea accizelor pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete.
'Ţinând cont că, începând cu 1 ianuarie 2023, nu va mai exista un calendar care să reglementeze cuantumul şi perioada de aplicare a nivelului accizelor pentru produsele supuse regimului accizelor armonizate, iar operatorii economici care desfăşoară activităţi cu produse accizabile nu vor putea determina acciza datorată şi implicit, nu vor putea plăti la bugetul de stat sumele reprezentând accizele, este necesar a se institui un nou calendar privind nivelul accizelor pentru perioada 1 ianuarie 2023 - 31 decembrie 2026', se mai arată în nota de fundamentare.
Proiectul de act normativ propune, de asemenea, revizuirea reglementării privind acordarea facilităţilor fiscale în sectorul construcţii, precum şi în sectorul agricol şi în industria alimentară în sensul în care vor beneficia de facilităţile fiscale numai persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 şi pct. 7 din Codul fiscal. În aceste sectoare, se propune scăderea plafonului până la care se acordă facilităţile fiscale, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News