Publicitate
“V-am vorbit despre războiul 5D pe care Rusia în acest moment îl duce față de toate țările din Europa centrală și de Est, un război hibrid pornit cu mult timp în urmă în care din când în când, cam o dată la 30 de zile, mai apare un purtător de cuvânt care acuză România de diverse lucruri, că furnizează armament sau că furnizează instruire sau că furnizează soldați, mercenari.
Toate acestea sunt elemente ale războiului împotriva Ucrainei și României, împotriva coaliţiei internaţionale care sprijină în acest moment războiul drept pe care Ucraina îl are pentru apărarea teritoriului. Tratăm ca atare asemenea încercări de a manipula opinia publică, fac parte din războiul de manipulare şi propagandă a Rusiei” a declarat Vasile Dîncu, întrebat despre cum comentează acest fapt.
El a precizat că vineri a avut o discuție cu omologul său din Ucraina.
“Ne vom întâlni probabil pe 8 septembrie cu Comitetul de Sprijin pentru Ucraina şi discutăm despre poziţiile comune, nevoile pe care le au în acest moment Ucraina şi cei care apară în acest moment Ucraina şi evident că noi, românii, suntem avocaţii specializaţi şi credibili şi ai Ucrainei şi susţinem cauza ucraineană cu toată forţa noastră, ne consultăm continuu” a adăugat ministrul, aflat la forumul Black Sea and Balkans Security.
Discuțiile vin după ce purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe a afirmat, la un briefing de presă, că „radiația n-are nevoie de o viză”, referindu-se la situația de la centrala nucleară Zaporojie și la faptul că Uniunea Europeană suspendă relaxarea regimului de vize pentru cetăţenii ruşi.
Purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe de la Moscova, Maira Zaharova, a afirmat că „UE este acum ocupată de o decizie mai importantă – dacă să emită sau nu vize rușilor. (...) Dar radiația nu are pașaport. Ea nu are nevoie de o viză să treacă granițele. Dacă ceva se întâmplă la Zaporojie nu va fi despre vize, pașapoarte sau granițe”, a spus ea, potrivit transcriptului oficial al declarațiilor.
„Regimurile liberale europene au luat multe decizii autodistructive și sinucigașe. Poate asta este doar o altă monedă în pușculiță”, a adăugat aceasta.
Maria Zaharova a lansat un atac dur și la adresa României, acuzând Bucureștiul că furnizează echipamente militare Ucrainei sub pretextul oferirii de asistență umanitară și a cerut guvernului de la București să facă publică situația.
„Autoritățile române simt evident un disconfort moral legat de îndeplinirea directivelor NATO de a trimite tot mai multe transporturi mortale, dându-și seama de consecințele reale ale acestei politici motivate de ideologie. În locul acestei rușini false, ei ar trebui să recunoască totul”, a cerut Zaharova, potrivit transcriptului publicat pe pagina web a MAE rus.
"Bucureştiul evită publicitatea în astfel de chestiuni, preferând să vorbească opiniei publice româneşti şi internaţionale exclusiv despre un sprijin 'umanitar' pentru Ucraina", a declarat Maria Zaharova într-o conferinţă de presă miercuri la Moscova, adăugând că o agenţie de presă română, pe care nu a numit-o, a dezvăluit de fapt despre ce fel de sprijin este vorba.
Vezi și: Rusia acuză România că trimite arme în Ucraina, deghizate ca "ajutoare umanitare": "Recunoașteți totul"
Potrivit ei, o "agenţie de presă română a relatat despre o discuţie telefonică recentă dintre ministrul român al Apărării, Vasile Dâncu, şi omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, care a mulţumit Bucureştiului pentru cea de-a cincea tranşă, recent aprobată, de asistenţă militară românească pentru forţele armate ale Ucrainei, inclusiv arme de calibru mic, muniţie, piese de schimb pentru produse militare".
Nu este clar la ce convorbire dintre cei doi oficiali face referire reprezentanta MAE rus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News