Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mihai Șora, mesaj pentru DIASPORA: „Pe acești netoți nu-i putem scoate în afara cercului puterii decât IEȘIND MASIV LA VOT“
WhatsApp
Mihai Şora îndeamnă românii din diaspora la vot. El militează ca românii de dincolo de țară să se înscrie pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare. Mai sunt doar 2 zile de înscrieri.  

Filosoful Mihai Şora îi îndeamnă pe românii din străinătate să își rezerve „două-trei minute de civism pentru binele semenilor tăi RĂMAȘI ÎN ȚARĂ și pentru liniștea CONȘTIINȚEI tale“ și să se înscrie pentru a vota prin crespondență la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

„Dragi prieteni, m-am amărât ieri tot citind grozăviile adunate de Valeriu Nicolae despre oamenii aflați la cârma țării – unul mai pârdalnic decât altul, mai necinstit, mai respingător în imoralitatea lui. Dar amăreala nu ajută prea mult când vrei să schimbi ceva; îți strică zilele, te stoarce de energie și te închide într-un dezgust față de specia umană care iute poate deveni mizantropie sau chiar ură. Ca să-i faci față, tot dreapta judecată, analiza la rece și calmul sunt măsura. E limpede că pe acești netoți nu-i putem scoate în afara cercului puterii decât ieșind masiv la vot: doar luciditatea și implicarea celor care stau mereu pe margine ori dezertează de la această elementară obligație civică pot face diferența și ne pot scăpa, în sfârșit, de figurile cele mai dezagreabile intrate în politica românească în ultimii treizeci de ani.

Vă reamintesc că – dacă trăiți în străinătate – mai sunt câteva ore pentru a vă înscrie în registrul electoral ori pentru a solicita votul prin corespondență, varianta cea mai simplă și rapidă, în acest moment, unde nu ai nevoie decât de două-trei minute la înscriere… Două-trei minute de civism o dată la patru ani, pentru binele semenilor tăi rămași în țară – părinți, rude, prieteni – și pentru liniștea conștiinței tale.

Aici:https://www.votstrainatate.ro/

Mihai Șora

20 octombrie 2020“, este mesajul filozofului român.

Dragi prieteni, m-am amărât ieri tot citind grozăviile adunate de Valeriu Nicolae despre oamenii aflați la cârma țării...

Publicată de Mihai ȘORA pe Luni, 19 octombrie 2020
[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel