Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mihai Fifor: "Preşedintele Iohannis bate la uşi deschise. Guvernul lucrează deja la asta"
WhatsApp
Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, susţine că şeful statului "bate la şi deschise" referindu-se la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis către Guvern privind legislaţia votului din diaspora. Fifor susţine că Guvernul deja lucrează la un pachet de măsuri pentru a îmbnătăţi procesul electoral.

"Domnul preşedinte Iohannis bate la uşi deschise. Guvernul lucrează deja la un set de măsuri privind îmbunătăţirea procesului electoral, astfel încât toţi cetăţenii români să îşi poată exercita dreptul la vot. De asemenea, s-a constituit şi o comisie parlamentară pentru modificarea legislaţiei electorale. Săptămâna viitoare urmează să fie discutat în Guvern un proiect de ordonanţă de urgenţă, realizat pe baza propunerii Autorităţii Electorale Permanente, care conţine deja modificările la care s-a referit astăzi preşedintele Iohannis, respectiv votul organizat pe mai multe zile şi votul prin corespondenţă. Avem o Lege a votului prin corespondenţă pentru alegerile parlamentare, dar, din păcate, în 2016, s-au înscris doar 8.889 de români din toate colţurile lumii, iar dintre ei au trimis votul în ţară doar 4.561. Deci, doar aceste metode nu sunt suficiente", a transmis Fifor, printr-un comunicat al PSD.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu: "Am văzut toţi cozile din diasporă. Din nou s-a răsfrânt asupra PSD"

Pe fond, a adăugat el, PSD este de acord cu modificările propuse de preşedinte, deşi textul trimis de el către Guvern "are multe ambiguităţi şi va trebui clarificat".

"Cu siguranţă, atât Guvernul, cât şi majoritatea parlamentară vor face tot ce le stă în putinţă pentru a îmbunătăţi legislaţia electorală. Avem în vedere mai multe soluţii, inclusiv o suplimentare corespunzătoare a secţiilor de votare în diaspora. Dacă tot a trimis acele propuneri, ne aşteptăm că domnul Iohannis, în calitate de şef al diplomaţiei, îşi va asuma de această dată răspunderea de a determina pentru alegerile prezidenţiale numărul suplimentar de secţii de votare şi locaţiile în care să fie organizate. Doamna prim-ministru a anunţat chiar de ieri că Guvernul va finanţa toate secţiile suplimentare solicitate fie de Opoziţie, fie de domnul Iohannis. În acest fel, se elimină orice îndoială că Guvernul sau PSD nu ar dori o organizare cât mai bună a votului în diaspora", a spus Mihai Fifor.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, Guvernului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare şi prin care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, începând cu cele prezidenţiale.

Iohannis a arătat că a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă şi preşedinţilor Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Marcel Ciolacu, cu propunerile elaborate de grupul de lucru.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel