Mesajul PSD este că într-adevăr este importantă implementarea a ceea ce s-a decis la referendumul din 26 mai, a declarat Victor Negrescu, consilier onorific al premierului.
„Pe agenda Biroului Permanent Naţional avem o discuţie despre discuţiile care vor avea loc la Cotroceni. În momentul de faţă, mesajul PSD este că, într-adevăr, considerăm că este important să implementăm ceea ce s-a decis la referendum. Dorim o discuţie mai largă despre ce înseamnă reforma Constituţiei, dar una rapidă. Credem, de asemenea, că PSD poate să contribuie într-o manieră constructivă la această dezbatere, avem o delegaţia deja gândită care va merge acolo cu acest mesaj constructiv.
De fapt, acest mesaj constructiv a fost comunicat de către liderii partidului în ultima perioadă, inclusiv mesaj proeuropean, şi eu cred că în perioada următoare, inclusiv în Comitetul Executiv Naţional de vineri, urmează să discutăm foarte mult despre etapele următoare la nivelul partidului, această idee de reconstrucţie, poate de refondare a PSD”, a spus Victor Negrescu, miercuri, înainte de şedinţa BPN al PSD, potrivit Agerpres.
„Partidul Social Democrat va rămâne întotdeauna aproape de români. Știm să ascultăm vocea acestei țări și știm când e nevoie de schimbare. Împreună, alături de milioanele de oameni care cred în noi, vom da acest semnal al schimbării, păstrând valorile și proiectele social-democrate.
Pentru toți cei care și-au pus speranțele în Partidul Social Democrat și pentru toți cetățenii pe care Guvernul PSD îi reprezintă, continuăm lupta!”, a scris PSD pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News