Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Memorandum de Înțelegere Italia-România în domeniul afacerilor
WhatsApp
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, şi vicepremierul şi ministru al Dezvoltării Economice, Muncii şi Politicilor Sociale din Italia, Luigi Di Maio, au semnat miercuri, la Roma, un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea pe terţe pieţe, informează ministerul român de resort, printr-un comunicat remis AGERPRES.

"Memorandumul semnat astăzi aduce plus-valoare şi lărgeşte semnificativ orizontul cooperării bilaterale, valorificând avantajele geostrategice şi expertiza României în vecinătatea estică a Uniunii Europene şi în Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, Italia deţine expertiză pe pieţele din nordul Africii. Companiile româneşti şi italiene aveau nevoie de un impuls şi de sprijinul autorităţilor guvernamentale pentru a materializa acest potenţial şi mă bucur că, împreună cu vicepremierul Di Maio, putem contribui la acest proces", a declarat Ştefan-Radu Oprea. 

Memorandumul de Înţelegere pentru promovarea cooperării în domeniul afacerilor pe pieţe terţe are ca obiectiv creşterea pieţei muncii, internaţionalizarea companiilor şi crearea unei noi dinamici în cele două economii. Principalele prevederi ale acestuia sunt sprijinirea accesului companiilor pe pieţe terţe prin promovarea de evenimente comune, precum forumuri de afaceri, misiuni comerciale, evenimente B2B, schimbul de informaţii privind comerţul, cooperarea şi oportunităţile de investiţii pe pieţe terţe, identificarea zonelor cu potenţial de comerţ sau de investiţii care pot genera fluxuri comerciale între România şi Italia, ca şi spre alte pieţe şi încurajarea mediilor de business din cele două state în direcţia dezvoltării legăturilor comerciale şi a investiţiilor.

"Existenţa unei comunităţi mari a românilor în Italia - de peste 1,2 milioane persoane, ca şi a celei italiene din România, afinităţile sociale şi culturale, o structură antreprenorială foarte apropiată, marcată de preponderenţa IMM-urilor în economia ambelor ţări, interesele noastre comune, precum şi parteneriatul strategic consolidat încheiat în 2008 sunt principalele motoare ale unei relaţii bilaterale foarte dinamice şi echilibrate, care a ajuns la fluxuri de mărfuri de peste 15,5 miliarde euro anual, un record istoric", a mai spus Ştefan-Radu Oprea.

Cei doi miniştri au convenit, de asemenea, intensificarea cooperării în domeniul start-up-urilor inovative - atât în plan bilateral, cât şi la nivel european - pentru menţinerea competitivităţii economiilor naţionale şi întărirea Uniunii Europene în actuala conjunctură internaţională.

"Propunerea ministrului Oprea de participare a companiilor italiene la realizarea proiectelor strategice în parteneriat public-privat în România a fost primită cu interes de interlocutor, ca o oportunitate suplimentară de creştere a prezenţei investiţionale italiene şi a cooperării bilaterale. Vicepremierul Di Maio a apreciat eficienţa Preşedinţiei României la Consiliul UE, pe care o consideră ambiţioasă şi în acelaşi timp realistă, menţionând disponibilitatea Italiei de a susţine în continuare soluţionarea dosarelor europene aflate în dezbatere. Totodată, vice-premierul Di Maio a reafirmat sprijinul Italiei pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, fiind de acord cu ministrul Oprea că acest pas este absolut necesar şi în beneficiul întregii Uniuni Europene pentru facilitarea schimburilor comerciale şi investiţionale", se menţionează în comunicat.

Din delegaţia română au mai făcut parte George Gabriel Bologan, ambasadorul României în Italia, şi Norina Boru, consilier economic în cadrul Biroului de Promovare Comercială şi Economică de la Roma.

Ministrul Oprea este în vizită de lucru la Roma, în perioada 10-11 aprilie. Pe agenda deplasării se mai află participarea la Forumul Economic România - Italia, la care se înregistrează o audienţă de peste 180 de reprezentanţi ai unor companii italiene şi româneşti, şi întâlniri cu conducerile Agenţiei de Comerţ Exterior (ICE) şi Confederaţiei Naţionale a IMM-urilor şi Artizanilor din Italia.

De asemenea, Ştefan-Radu Oprea are programate discuţii cu consulii generali ai României de la Roma, Bologna, Bari, Trieste şi Torino, pentru a analiza modalităţile de eficientizare a promovării economice a României în diferitele regiuni ale Italiei.

În 2018, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 15,52 miliarde de euro (creştere cu 6,2% faţă de anul 2017), din care exportul 7,75 miliarde euro (creştere cu 10%) şi importul 7,77 miliarde euro (în creştere cu 2,6%), ponderea în comerţul total al României fiind de 10,31%. Italia ocupă locul 2 în topul ţărilor partenere pentru România, atât la export, cât şi la import.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel