Pe numele medicului român George M. a fost emis un mandat european de arestare. În sarcina sa s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de escrocherie în detrimentul unui organism de protecție socială.
Mai exact, potrivit mandatului european de arestare, acesta, în calitate de medic stomatolog, exercitându-și activitatea pe teritoriul Franței (La Châtre), prin utilizarea de mijloace frauduloase, respectiv: facturarea de acte fictive pentru acte efectuate fără justificarea necesității, ce a implicat situația a 18 pacienți; mutilarea voluntară a dinților sănătoși care implică 4 pacienți; efectuarea de acte nejustificate, care implică 43 de pacienți; facturarea dublă care implică 2 pacienți, a indus în eroare Casa Locală de Asigurări de Sănătate, pentru a o determina să îi furnizeze fonduri bănești, respectiv să plătească rambursările de îngrijire pentru o sumă totală estimată în cuantum de 65.053,51 euro, cauzând astfel o pagubă acestei organizații de protecție socială.
De asemenea, în calitate de medic stomatolog/ chirurg dentar, abuzând de funcția deținută a prezentat pacienților lucrări stomatologice ca fiind justificate din punct de vedere medical, deși nu se confirmau aceste situații, inducându-i în eroare pe pacienți pentru a-i determina să îi predea sume de bani pentru actele efectuate (smulgerea dinților sănătoși; proteza pentru dinți sănătoși).
Totodată, în lunile aprilie și iunie 2018 doi pacienți au informat Casa Locală de Asigurări de Sănătate cu privire la faptul că medicul stomatolog George M. a fost rambursat pentru acte neefectuate, lucru confirmat de radiografiile efectuate, situație în care sus-numitul nu a furnizat explicații Casei Locale de Asigurări de Sănătate.
Persoana solicitată, adică medicul George M., a fost prezentată în fața procurorului la data de 16.07.2020, magistratul dispunând măsura reținerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 16.07.2020, ora 12.25, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului și infracțiunile care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile din Franța și a fost prezentată instanței de judecată la termenul din 17.07.2020.
Apărătorul ales al persoanei solicitate a spus, în instanță, că mandatele europene de arestare sunt privite cu formalism, iar în speță este vorba despre un medic chirurg stomatolog specializat în implantologie, care a lucrat la vedere și în Constanța, fără să se sustragă, același lucru l-a făcut și în Franța, unde conform declarației, în octombrie 2018 a închis cabinetul în bună regulă.
Acesta mai arată că, în calitate de apărător ales al persoanei solicitate, i s-au înmânat cheile locuinței personale de către aceasta pentru a lua documentul care în urma traducerii va arăta că închiderea cabinetului a fost făcută în bună regulă. Apoi a solicitat, în cazul pronunțării amânării predării, dispunerea unei măsuri preventive precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar, până la predarea efectivă, subliniind că în cazul dispunerii arestării preventive, persoana solicitată ar putea sta în arest luni de zile în condiții precare, având în vedere perioada maximă în care poate sta sub măsura arestului.
Instanța însă a decis reținerea medicului. „Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29.06.2020 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalului Judiciar din Chateauroux (Franţa), privind pe persoana solicitată Mina George, cetăţean român. Dispune arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 17.07.2020 până la data 15.08.2020 inclusiv, şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecării de către autorităţile franceze cu privire la infracţiunile ce fac obiectul mandatului menţionat, cu respectarea regulii specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. Respinge cererea de amânare a predării formulată de persoana solicitată”, potrivit minutei judecătorești, citată de cotidianul Replica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News