Organizația PSD Vrancea, condusă de Marian Oprișan, reacționează după plecările din partid și susțin că aceste plecări destabilizează România.
”Chiar în an Centenar, unii dintre parlamentari arată că nu au înțeles nimic din istorie și merg pe mâna trădătorilor. Este o atitudine care dovedește că unii nu au caracter, ci doar interese, iar ordinele primite sunt urmate orbește. Au părăsit PSD pentru a se alătura celor care ne sunt adversari și care au atacat în permanență partidul nostru. Este un gest lipsit de onoare față de colegii de partid, dar și față de cei care au votat PSD”, se arată într-un comunicat al PSD Vrancea.
”Aceste trădări, care erau de așteptat la acest gen, nu au efecte pentru PSD! Suntem un partid puternic a cărui fundaţie nu poate fi zdruncinată de astfel de dezertări. PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România. Trădarea rătăciților nu are efecte nici în plan politic, căci coaliția PSD-ALDE este stabilă și, indiferent de promisiunile făcute, moțiunea de cenzură mult trâmbițată de opoziție nu va strânge necesarul de voturi! Cei care au trădat PSD sunt doar un angrenaj din acest plan subversiv de a împiedica cu orice preț îndeplinirea programului de guvernare prin care PSD poate reconfirma că este partidul capabil să conducă România. Prin alegerea lor, trădătorii care au plecat din PSD clamând interesul alegătorilor nu fac altceva decât să intre în sarabanda celor care doresc destabilizarea României”, scriu social democrații din Vrancea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News