Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marcel Vela, informație de ultimă oră despre Sorina Pintea: „A refuzat“. „Noi am respectat ordinul dat de Carmen Dan“
WhatsApp
Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, a avut o intervenție telefnică în direct, la Realitatea Plus, unde a vorbit despre situația din arest a Sorinei Pintea.

„Despre cazul Sorinei Pintea, care este încă în arestul preventiv al Poliției capitalei... Cât timp va mai rămâne în arest, când este clar că oameni ca Sorina Pintea, cu afecțiuni grave, ar trebui să nu fie în arest preventiv“, l-a întrebat Denise Rifai pe Marcel Vela.

Amintim că Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă.

Avocații Sorinei Pintea au reclamat faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.

 „Nu MAI stabilește condițiile de detenție și timpul sau felul în care un suspect este sau nu reținut în arestul central. Eu nu sunt  procuror sau judecător, nu discut vinovăția doamnei în cauză. Ieri, după tot ce s-a spus despre felul în care a fost dusă din arest, spre unitatea medicală, am dispus o anchetă cu privire la purtarea cătușelor și cu privire la faptul că cineva a anunțat presa și a devenit un spectacol mediatic sosirea doameni acolo.

În acest context, după ce am dispus aceste verificări, de dimineață am aflat un lucru care m-a uimit și am luat o decizie imediată. În februarie 2018 ex-ministrul MAI (n.r. Carmen Dan) a emis un ordin de ministru prin care a stabilit clar situațiile în care nu se poartă cătușe. Doamna Pintea nefiind în niciuna dintre situațiile speculate de doamna Carmen Dan, astăzi de dimineață am supus dezbaterii publice modificarea acestui ordin cu un nou articol - orice transport de la arestul central sau de la orice alt centru de reținere să fie stabilit, ca mod de transport, cu acceptul obligatoriu și analiza medicului specialist“, a explicat Marcel Vela, în direct, prin telefon, la Realitatea Plus.

A refuzat transportul la spital

 

Totodată el a mai spus că Sorinei Pintea i s-a oferit posibilitatea de a fi transferată la spitalul penitenciar de la Mioveni, dar a refuzat.

„În această seară doamna Pintea a fost căutată de medici specialiști pentru a fi transportată la spitalul penitenciar Mioveni. A refuzat transportul, iar cei din arest și IGPR au dispus ca ea să aiba tot timpul asistență medicală. 

Așadar, din punctul de vedere al siguranței unui cetățean care este reținut în baza unor decizii ale magistraților, MAI - care administrează arestul central, și-a făcut datoria. Au respectat în primă fază ordinul dat de Carmen Dan și în a doua fază i-am oferit dânsei (n.r. Sorinei Pintea) posibilitatea să se interneze în spitalul de la Mioveni sau, nedorind, i-am acordat asistență permanentă, 24 din 24 de ore“, a declarat Vela.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel