Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marcel Vela: "Dreptul meu de a mă distra nu înseamnă că am dreptul să vă infectez"
WhatsApp
Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, luni, că înțelege problemele cu care se confruntă industria HoReCa, însă dacă s-ar relaxa toate măsurile ar apărea o altă problemă, aceea a focarelor, care ar putea duce, din nou, la închiderea restaurantelor, hotelurilor sau a teraselor.
gov.ro

„Nu este în interesul neapărat al turistului, este în interesul acestei industrii ca să funcționeze. Degeaba putem să dăm permisivitate extraordinară Industriei HoReCa să funcționeze cu maximum de locuri în restaurant, cu maximum de camere. Dar ce se întâmplă? La un moment dat, dacă zona va deveni un focar, nu vor mai avea clienți. Și noi ne riscăm clienții, cetățenii, compatrioții noștri se intre într-un focar de infecție fără să își dea seama unde sunt asimptomatici la nu știu câtă distanță de ei. Din acest motiv trebuie făcut acel echilibru delicat și sensibil între interesele Industriei HoReCa, interesele celor care vor să se distreze și responsabilitatea față de cei din jur. Pentru că dreptul meu de a mă distra nu înseamnă că am dreptul să vă infectez pe dumneavoastră, ceilalți”, a spus, luni, ministrul de Interne, Marcel Vela.

Acesta a spus că, la fel ca în orice zonă, există echilibru, dar și excepții, în sensul că deși sunt arătate terase și cluburi unde nu se respectă regulile, sunt și locații unde sunt luate toate măsurile.

„Eu zic că există un echilibru, dar, ca în orice zonă, și în orice domeniu există și excepții. (...) La un restaurant sau la un club s-au aglomerat locurile, dar dacă vă duceți în alte restaurante sau în alte cluburi se respectă. (...) Nu vreau să se arunce o anatemă pe toți turiștii și pe toată industria HoReCa cu privire la nerespectarea regulilor, teribilismul unor clienți ai unor cluburi. Sunt excepții asupra cărora vom lua măsuri. Nu vom tolera asemenea lucruri, care pot pune în pericol sănătatea populației. Nu doar noi, ca Minister al Afacerilor Interne. Toate aceste controale sunt mixte, alături de alte instituții ale statului care pot să aplice sancțiuni inclusiv până la suspendarea activității operatorului care sfidează nu doar bunul simț, nu doar legea, sfidează inclusiv pe ceilalți colegi care respectă legea”, a mai spus Vela.

[cuteste s]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel