Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marcel Ciolacu: "Stănescu și Dîncu au coronavirus. Nu mi-am văzut mama de 5 luni"
WhatsApp
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seara, că Paul Stănescu și Vasile Dîncu sunt infectați cu SARS-CoV-2, iar el a luat decizia de a nu merge la nicio întâlnire până când nu se testează. 

Ciolacu a spus, la RTV, că Paul Stănescu va ieși din izolare marțea viitoare, dar infectat este și Vasile Dîncu.

"Domnul secretar general Stănescu a avut simptome, dar s-a tratat la domiciliu. De marți poate să iasă. Și domnul Vasile Dîncu (are COVID-19 – n.r.). Eu am o singură problemă: dacă cineva din greșeală mă îmbolnăvește, asta este, se mai întâmplă, dar nu cred că mi-aș permite eu să îmbolnăvesc pe cineva”, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a spus că el nu și-a văzut mama de cinci luni și a decis ca în perioada pandemiei să nu meargă la nicio întâlnire de partid sau la o televiziune până nu se testează.

"Cu mama vorbim doar la telefon. O vede soția, prin niște reguli bine stabilite sau frații mei sau nepoții. Eu personal pe mama mea nu am văzut-o deoarece, în virtutea meseriei pe care o am, în acest moment sunt cel mai expus. Acum, înainte de a veni la televiziune, eu mi-am făcut testul. Nu merg la nicio televiziune și la nicio întâlnire cu colegii de partid până când eu nu mă testez”, a mai spus Ciolacu, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel