Ciolacu a scris, miercuri seara, pe Facebook, că propunerea lui Florin Cîțu în funcția de premier este o „mare mare bătaie de joc”.
„Peneliștii n-au înțeles absolut nimic din votul românilor! Să îl propui premier pe Cîțu – groparul economiei românești, este o mare mare bătaie de joc!!! Acești inconștienți sunt interesați doar de ciolan, în timp ce sute de oameni mor zilnic de virus. Nu le pasă absolut deloc de oameni, pentru că altfel ar fi votat propunerea PSD - doctorul Alexandru Rafila. Tot ce vor este să mai fure în continuare și să mai împrumute câteva zeci de miliarde de euro pentru buzunarele clientelei politice”, spune Ciolacu.
Președintele PSD adaudă că „românii i-au sancționat prin vot, pe toți, nu doar pe Orban” și o liberalii „nu mai au nicio legitimitate”.
„PSD nu poate vota niciodată o asemenea rușine de propunere! Iar dacă USR și UDMR o vor face atunci vor fi părtași la această catastrofă națională! Cred că este momentul ca românii să se revolte împotriva celor care vor să le confiște votul!”, a mai scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News