Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marcel Ciolacu, ANUNȚ privind moțiunea de cenzură împotriva lui Orban
WhatsApp
Marcel Ciolacu a anunţat că va sesiza CCR în privinţa unui conflict interinstituţional între Parlament şi Guvern. Preşedintele interimar al PSD a vorbit, joi, şi despre posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Orban. 

Marcel Ciolacu a declarat, joi, că PSD momentan nu ia în calcul depunerea unei moțiune de cenzură privind asumarea răspunderii Guvernului pe trei proiecte de lege, în schimb ar sesiza CCR, având în vedere că două dintre actele normative sunt în dezbatere parlamentară.

Luați în considerare să depuneți o moțiune de cenzură?

„Nu, pentru aceste trei legi nu ia în considerare nicio moțiune de cenzură. Ele nu fac referiri pe fondul, culmea sunt într-o zonă foarte înaintată de dezbatere în Parlament, atât în Senat, cea pe justiției în Senat și cea pe transporturi în Cameră. E posibil ca cele două legi să fie la votul final. Atunci nu înțelegem de ce s-a venit cu asumarea. Consideră că există un conflict constituțional, atâta timp cât legile sunt în dezbatere", a afirmat Marcel Ciolacu, joi, la Parlament, întrebat dacă PSD ia în calcul depunerea unei moțiuni de cenzură, potrivit Mediafax.

Chestionat dacă va sesiza PSD Curtea Constituțională privind abrogarea OUG 5, Marcel Ciolacu a răspuns: „Am spus foarte clar, cele două legi care sunt în dezbatere, noi vom sesiza. Ele sunt la finalul comisiei, mai au de întocmit raportul. Chiar una mi se pare că e în dezbatere pe procedură de urgență. Nu trebuie nimic modificat. Trebuie să lași Parlamentul să funcționeze".

Camera Deputaților și Senatul a avut plen reunit, joi, în care premierul Ludovic Orban a prezentat amendamentele admise și respinse ale grupurilor parlamentare pe cele trei proiecte de lege pe care Executivul și-a asumat răspunderea. Ședința s-a desfășurat fără dezbateri, doar șeful Executivului prezentând amendamentele.

Potrivit Constituției, sunt trei zile în care Opoziția poate depune moțiune de cenzură cu privire la proiectele pe care și-a asumat răspunderea Guvernului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel