"În ultimele două luni am văzut cea mai mare schimbare la un om politic în România. De la un preşedinte care se ruga de PSD să-i voteze Guvernul Orban, la un om politic măcinat de ură, confuz şi cu accente evident extremiste. Astăzi, Iohannis ne-a arătat încă o dată că este doar preşedintele PNL, el nu se mai comportă ca un preşedinte al României. Ultimele ieşiri publice ne-au arătat că a apucat-o pe cale greşită. Iohannis este un politician cu accente de dictator, care trebuie să aibă mereu dreptate. Iohannis trebuia să fie garantul Constituţiei, dar el atacă încontinuu instituţii fundamentale ale statului precum Parlamentul şi Curtea Constituţională. Prin asta, Iohannis slăbeşte democraţia şi netezeşte drumul către un trecut pe care ni-l doream uitat", a afirmat Ciolacu, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul central al PSD.
El a adăugat că preşedintele Iohannis "nu este un partener instituţional". "Este doar un alt politician de la PNL care a preferat un loc cald la Cotroceni, deşi în trecutul pe care îl blamează îşi dorea să fie premierul adus de mână de PSD. De două luni aşteptăm de la Iohannis şi Guvernul pe care îl conduce un program de relansare a economiei. Avem peste un milion de şomeri, majoritatea oamenilor mai au bani să supravieţuiască doar o lună", a declarat liderul social-democraţilor.
Potrivit lui Ciolacu, populaţia nu este testată pentru infecţia cu noul coronavirus, "firmele se închid în fiecare zi şi aruncă sute de mii de oameni în şomaj".
"Guvernul nu mai este credibil şi nu se mai poate împrumuta. Guvernul în curând nu mai are bani de salarii şi pensii. Mai mult, PNL şi Guvernul se folosesc de pandemie ca să fure prin firmele de casă. Deşi românii se confruntă cu aceste probleme în fiecare zi, Iohannis nu vorbeşte despre un proiect de relansare a economiei. Nici în seara asta nu am auzit nimic despre asta. Niciun cuvânt. Vorbeşte doar de PSD. La fiecare ieşire nu vedem decât o revărsare de ură şi batjocură la adresa românilor care aşteaptă soluţii pentru ceea ce pun mâine pe masă, pentru locurile lor de muncă, pentru familiile lor, pentru sănătatea lor. Vedem un preşedinte disperat să apere un Guvern incompetent şi incapabil să vină cu un un proiect ca să protejeze veniturile românilor. România se confruntă cu o pandemie şi cu o criză economică gravă. De şase luni, PNL este la guvernare. PSD este în Opoziţie. Nu mai aruncaţi vina pe alţii . Aveţi toată puterea. Guvernaţi, luaţi măsuri pentru români", a transmis preşedintele PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Partidul Social Democrat a lucrat în Parlament "mult şi prost, toxic de-a dreptul". Potrivit şefului statului, PSD "a rămas acelaşi partid preocupat doar să-şi salveze baronii".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News