Tânărul menționează că și în București ajunge la 8.000 de lei pe lună, din care lunar pune deoparte cel puțin 1.000 de euro. Totuși, apelează la "sfatul bătrânilor" de pe internet pentru a-și face o idee dacă pentru 3.500-4.000 de euro pe lună ar merita să lase confortul de acasă pentru a lucra în diaspora.
„După cum și întrebarea din titlu, mai merită să pleci la muncă în străinătate cu singurul scop de a îți îmbunătăți starea financiară? Mă dau exemplu pe mine, am o situație ok aici, momentan lucrez în **audit** în București, și chiar dacă la început am câștigat foarte puțin ( undeva pe la 1800 ron), după 2 ani și ceva am ajuns la 7000 ron net + alte bonusuri în cursul anului și am oportunitate de creștere continuă. Nu plătesc chirie pentru că stau cu părinții (am 23 de ani), și strâng lunar vreo 1000-1150 de euro, depinde de lună.
Am câteva oferte pe Linkedin pentru a pleca în străinătate în țări precum Luxemburg, Olanda și chiar am dat și două interviuri, salariul acolo ar fi undeva la media țării, vreo 60-70 de mii de euro brut pe an, net s-ar traduce la puțin peste 3500 de euro, poate 4000, dar dacă stau să adun toate costurile de trai, cred că rămân la final de luna cu mai puțin decât aș rămâne aici, asta dacă nu mă chinui cu colegi random de garsonieră + alte incoveniente care reies din plecatul singur în altă țară.
Cred că sunt destul de multe persoane aici în situație asemănătoare cu a mea și mi-ar place să aflu dacă credeți că mai merită să pleci din România pentru a strânge bani în condițiile în care puteți economisi o sumă considerabilă și aici“, se întreabă tânărul.
Desigur, părerile și sfaturile primite sunt dintre cele mai diverse.
* Depinde foarte mult și cât "tragi" pentru banii ăia. Nu știu cum este situația acum în **audit** în România, dar când eram eu auditat, îi compătimeam pe oamenii ăia. Chiar trăgeau ca sclavii, săracii. Nu am mai văzut așa ceva, cădeau din picioare. Dar vorbesc de acum 15 ani. Până în 2018 doar am tras cu ochiul la audit-uri și parcă nu mai era chiar așa, parcă se mai îmbunătățise, dar nu am observat îndeaproape. Eu întotdeauna când am avut discuții despre salarii, am venit cu ideea de a calcula un salariu pe ora de muncă efectiv lucrată. Degeaba iei 10.000 de lei pe lună dacă muncești în medie 14 ore pe zi. Unul cu 6000 care lucrează 8 ore câștigă cam cât tine pe ora. Și, să zicem că nu-i problemă, munca innobilează. Dar, ți-o spune unul de 50 de ani care a avut și el program de 10-12 ore pe zi în tinerețe, munca în exces te omoară prematur.
* Hombre, ai 23 de ani și primești oferte de la firme serioase de pe-afară și tu eziți? Ce ai de pierdut? Stai 2-3-4-5 ani și dacă nu te poți obișnui cu viața independentă, te întorci acasă, la mami și aia e. Viața nu constă în adunatul de bani la ciorap, mai trebuie să și îți trăiești clipa. Între Olanda și Luxembourg aș alege ultima variantă, doar pt că e mai aproape de munți. 3.500€ net /luna e un salariu bine peste medie însă ideea este ce îți oferă statul pt taxele plătite (infrastructură, spitale, etc) comparativ cu România.
Rupe-ți cordonul ombilical și ieși în lume, e viața TA , încearcă-ți opțiunile! Mai bine să-ți pară rău că ai încercat și ai greșit, decât să-ți pară rău că nu ai încercat nimic.
* La 3.500-4.000 net cu siguranță nu ai nevoie să stai cu alții în garsonieră. Alea sunt pentru salariul minim sau dacă vrei să îți mănânci de sub unghii să vii să îți iei apartament în București după 5 ani.
Având în vedere că ești tânăr, la salariul respectiv o să pui deoparte cam cât pui acum, dacă nu și mai mult. Asta cu un buget destul de relaxat, să poți ieși în oraș de 2 ori pe săptămână și nu te uiți la prețuri în supermarket. Dacă vrei să stai în penthouse la km0, scratch that.
Având în vedere vârsta, aș pleca măcar 2 ani să văd cum e în țările cu apă caldă și să pot face o comparație, să vezi cum e să stai singur și să înveți să fii independent, să-ți speli singur chiloții / să-ți faci mâncare, să poți să aduci o fată acasă fără să îi zici "ciocul mic că vine mama peste noi" etc.
* OP, my opinion is FIRE. Ai o situație foarte bună, economisești destul de mult.
Dacă aș avea vârstă ta iar, asta aș face pe lângă un citybreak, concediu, etc. Aș economisii toți banii că să mă pensionez la 35 și să nu mai trebuiască să muncesc pt restul vieții decât dacă mi-aș dori asta.
* Financiar și ca progres tu știi dacă merită. Dar strict ca experiență, dacă poți face asta un an-doi, go for it. Ești tânăr, nu ești legat cu nevastă și copii, profită.
* Salut, ține și de persoana ta, cum te simți tu din privința confortului. Dacă ai anturaj bun în țară + hobby-uri ok și nu prea ai de a face cu minusurile societății, atunci e ok. Dacă vrei măcar un schimb de experiență și ești mai aventurier din fire, merită să te plimbi câțiva ani, e un câștig aparte pe lângă cel material. Iar la partea materială e cam așa: eu prefer să câștig 4.000 euro pe lună și să am cheltuieli de 1.500 euro decât să câștig 2.000 și să depozitez 1.000 :) apoi e bine să privește dincolo de dealul din spatele casei. Că o perspectivă diferită asupra lumii te ajută să îți calculezi aspectele vieții pe parcurs. Mai e și chestia aia că regreți ce nu ai făcut față de cele făcute... Am lucrat pe logistică de-a lungul (și latul) Europei și îmi place să mă plimb, am văzut unde mi-ar place să stau și ce oferă țările din vest (aparte de stabilitate financiară) relief, mentalitate, infrastructură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News