Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, România, alături de 58 de state membre ONU, a cosponsorizat această rezoluţie, prezentată în plenul Adunării Generale de Ucraina.
Sprijinul acordat rezoluţiei reconfirmă susţinerea importantă de care au beneficiat rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală a ONU la 2 şi 24 martie, în contextul situaţiei generate de invazia şi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat transmis de MAE.
"Documentul adoptat la 7 aprilie 2022 reaminteşte rezoluţia Consiliului Drepturilor Omului 49/1, adoptată la 4 martie 2022, precum şi rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală a ONU la 2 şi 4 martie 2022, reflectând grava îngrijorare cu privire la criza umanitară din Ucraina şi, în particular, cu privire la rapoartele vizând încălcări şi abuzuri grave şi sistematice ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional umanitar comise de Federaţia Rusă. Pe acest fundal, rezoluţia votată a propus suspendarea drepturilor de membru al Consiliului Drepturilor Omului ale Federaţiei Ruse", precizează sursa citată.
MAE arată că suspendarea Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului (CDO) a fost un demers necesar, având în vedere agresiunea rusă împotriva Ucrainei, precum şi numeroasele rapoarte privind implicaţiile umane ale acestei agresiuni şi privind încălcările şi abuzurile grave şi sistematice ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional umanitar, incompatibile cu statutul de membru al Consiliului.
"România reaminteşte că, potrivit rezoluţiei Adunării Generale a ONU nr. 60/251, statele membre ale CDO trebuie să îndeplinească cele mai înalte standarde în promovarea şi protejarea drepturilor omului", menţionează MAE.
Consiliul Drepturilor Omului a fost înfiinţat în baza rezoluţiei Adunării Generale a ONU nr. 60/251 (adoptată la 15 martie 2006) şi a început să funcţioneze efectiv pe 19 iunie 2006, înlocuind Comisia Drepturilor Omului, după 60 de ani de activitate. CDO are sediul la Geneva şi este constituit din 47 de state membre.
Până la adoptarea acestei rezoluţii cu privire la Rusia, a existat un singur precedent în istoria CDO - suspendarea Libiei în anul 2011, în baza recomandării CDO către Adunarea Generală a ONU, precizează comunicatul amintit.
Rezoluţia, intitulată "Suspendarea drepturilor de membru ale Federaţiei Ruse în Consiliul Drepturilor Omului", a înregistrat 93 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 58 de abţineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News