Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Luminiţa Odobescu, MAE: Aproximativ 260 de persoane de cetăţenie română şi membri de familie au solicitat evacuarea din Gaza
WhatsApp
Aproximativ 260 de persoane de cetăţenie română şi membri de familie ai acestora au solicitat evacuarea din Fâşia Gaza până în prezent, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
Luminița Odobescu, ministrul român de Externe

"Recent, punctul de trecere a frontierei dintre Fâşia Gaza şi Egipt a fost deschis pentru accesul camioanelor care transportă ajutoare umanitare, dar este foarte important ca acest ajutor umanitar să continue. La fel de important pentru noi este să permită celor care doresc să părăsească Fâşia Gaza s-o facă în siguranţă. Până în prezent, situaţia (...) nu a permis evacuarea celor care doresc să părăsească Fâşia Gaza. Noi avem aproximativ 260 de persoane, inclusiv cu cetăţenie română şi membri de familie ai acestora care au cerut evacuarea şi am solicitat, pe lângă coordonarea eforturilor noastre, să găsim soluţii imediate care să permită evacuarea lor în siguranţă", a arătat şefa diplomaţiei române, citată de Agerpres.

 

MAE, informații de ultimă oră despre românii luați ostatici sau dispăruți în Gaza



Luminiţa Odobescu participă, luni, la Consiliul Afaceri Externe ce are loc la Luxemburg.

Situaţia de securitate din Israel şi din regiune a reprezentat unul din subiectele centrale ale reuniunii miniştrilor de Externe, alături de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

"Toţi miniştrii de Externe au exprimat profunda îngrijorare privind situaţia umanitară din Fâşia Gaza, care afectează oameni nevinovaţi, de aceea este foarte important să continuăm să furnizăm ajutor umanitar civililor din Fâşia Gaza", a afirmat ministrul român, amintind că Executivul de la Bucureşti a decis deja să trimită ajutor umanitar în regiune.

În ceea ce priveşte evacuarea civililor din Gaza, ministrul a precizat că se fac demersuri în acest sens, coordonarea la nivelul Uniunii Europene este extrem de importantă, dar şi cu autorităţile israeliene şi cu cele egiptene.

"Noi suntem în contact direct, atât cu autorităţile israeliene, cât şi cu cele egiptene, pentru a asigura condiţiile necesare pentru evacuarea cetăţenilor români din Fâşia Gaza care ne-au cerut acest lucru", a punctat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel