Orban a afirmat că susținerea sa, deși modestă ca procent, poate aduce un plus semnificativ pentru Elena Lasconi, o figură carismatică a USR.
„Cred că este fundamental ca această competiție să dea șansa unui început, să-i dau susținerea mea Elenei Lasconi, România are nevoie de bun simț, are nevoie de decență”, a declarat Ludovic Orban.
În prezent, sondajele îl plasau pe Orban la un umil 0,8%, scor pe care el l-a caracterizat ironic drept „un punct de pornire pentru schimbare”. Transferul acestei susțineri către Lasconi marchează, totuși, o premieră în politica românească: o alianță electorală între doi candidați cu procente aflate la limita vizibilității.
„Am luat decizia să continuăm campania electorală pentru prezidenţiale, dar să fie pentru susţinerea Elenei Lasconi. Am intrat cu încredere şi speranţă în acesată competiţie, susţinut de oameni de bună credinţă. Sunt un om realist, care ştie exact care este situaţia politică şi ştie când să facă un pas lateral sau înapoi.
Am o carieră politică de peste 30 de ani în care am urcat treaptă cu treaptă pe aproape toate funcţiile de demnitate publică în care am putut să îi servesc pe cetăţeni, de la cea de consilier local până la cea de premier, până la cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Sunt un om care am servit interesul public şi care am stat la dispoziţia cetăţenilor care mi-au acordat încrederea de peste 30 de ani, punând aproape tot timpul în plan secund lucruri care poate pentru alţi oameni au fost mai importante”, a mai spus, în dezbaterea organizată de Digi 24 şi Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Ludovic Orban.
„Vă mulțumesc pentru încredere. Aș vrea să fac un apel către celelalte forțe de centru dreapta să facă acest pas, în care bunul simț să troneze. (...) Mă gândesc la REPER, la Vlad Gheorghe”, a spus Elena Lasconi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News