Publicitate
Potrivit acestuia, "România este în criză politică de când a câştigat PSD alegerile" - decembrie 2016, "partid care şi-a bătut joc de aşteptările populaţiei".
"În noiembrie am reuşit să oprim guvernarea PSD, mi-am asumat răspunderea de a guverna. Sigur că ne-am fi dorit alegeri anticipate, care să readucă Parlamentul în conformitate cu opţiunile politice ale oamenilor. În loc am avut pandemie, criză economică, secetă, inundaţii în foarte multe locuri din ţară. Am fost confruntaţi cu o perioadă extrem de dificilă şi o presiune enormă asupra noastră şi, evident, am încercat să găsim soluţii pentru fiecare dintre problemele extrem de grele care au apărut. Atât am reuşit să facem, în condiţiile în care am avut un parlament dominat de PSD, care ne-a pus beţe în roate, a încercat să modifice orice act normativ adoptat de Guvern, au adoptat pe bandă rulantă o serie de legi care n-au nicio legătură cu realitatea, care au generat noi cheltuieli, care au redus venituri, care au amplificat starea de criză", a declarat premierul la Realitatea PLUS.
El a anunţat, în context, că Guvernul a aprobat, în primă lectură, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se suplimentează bugetul alocat programului de granturi pentru capital de lucru pentru companiile afectate de COVID-19, pentru că, prin modificarea legii în Parlament, de către PSD, "au fost încălcate condiţiile aprobate de Comisia Europeană".
"Noi am folosit creşterea flexibilităţii fondurilor europene să disponibilizăm un miliard de euro pentru granturi către întreprinderi mici şi mijlocii. După aprobarea Comisiei Europene, pentru că nicio schemă de ajutor de stat nu poţi s-o aplici dacă nu este aprobată de CE - am demarat procedura, am adoptat OUG, am lansat apelul de proiecte (...). Şi eram pregătiţi să lansăm apelul de proiecte pentru granturile pentru investiţii, când a modificat Parlamentul legea, încălcând practic condiţiile pe care ni le-a aprobat Comisia Europeană pentru ajutorul de stat. (...) Şi astăzi a trebuit să modificăm legea prin OUG, ceea nu mi-a plăcut efectiv, pentru că nu e normal ca o lege care este dezbătută şi votată de către Parlament să fie modificată prin OUG, dar am fost obligaţi, pentru că altfel nu puteam lansa apelul de proiecte (...) şi ar fi trebuit să întârziem. Şi asta am făcut, am modificat astăzi, în şedinţă de Guvern, în primă lectură, prin Ordonanţă de Urgenţă, ca să putem să alocăm banii respectivi către întreprinderile mici şi mijlocii", a explicat premierul.
Orban a mai afirmat că PSD este de fapt fostul partid comunist "îmbrăcat în blană de oaie".
"Adversarul nostru politic de 30 de ani este fostul partid comunist, care a îmbrăcat diverse blăni de oaie, dar a rămas acelaşi lup, indiferent cine a condus PSD. PSD-ul este partidul stagnării, partidul atitudinii antidemocratice, antieuropene, anti-NATO, anti lumea civilizată, este partidul care poate să guverneze (...) minţind electoratul şi, de fapt, partidul sărăciei din România. De fiecare dată când a guvernat România nu a adus investiţii, nu a creat locuri de muncă bine plătite. (...) Adversarul nostru principal este sărăcia, şi toată perioada asta noi am încercat să luăm măsuri de protecţie a sănătăţii publice, să reducem rata infectării, să încercăm să convingem oamenii să respecte regulile de protecţie, dar nu am vrut să oprim economia, şi lucrul ăsta se vede", a mai susţinut şeful Guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News