Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban: "Paza bună trece primejdia rea"
WhatsApp
Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că, potrivit evaluării actuale a liberalilor, nu există numărul necesar de voturi ca moţiunea de cenzură iniţiată de PSD să fie adoptată în Parlament.
gov.ro

"Paza bună trece primejdia rea. Noi trebuie să fim pregătiţi să reglementăm situaţia care poate apărea, în mod evident. Sigur, nu mă aştept ca PSD să adune voturile necesare la moţiunea de cenzură dar v-am zis, paza bună trece primejdia rea şi este bine să fim pregătiţi pentru că, o spun limpede, în cazul în care va exista o majoritate în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, în ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal decizia noastră este clară luată ca să nu mai votăm învestirea niciunuia dintre cele două guverne pentru a declanşa alegeri anticipate. Asta le spun şi parlamentarilor, ca să ştie.

Conform evaluării noastre actuale, nu există numărul necesar de voturi, chiar dacă PSD este normal că încearcă să creeze această percepţie publică. Sigur că vom vedea, nu mai avem mult de aşteptat şi vom vedea ce se va întâmpla mâine, noi suntem pregătiţi pentru orice eventualitate. Căderea moţiunii înseamnă continuarea activităţii Guvernului şi ambiţia de a pune în practică toate măsurile benefice incluse în programul de guvernare. În cazul în care se va aduna numărul de voturi necesare pentru adoptarea moţiunii de cenzură, sigur că ne ducem spre anticipate", a afirmat Orban, după ce a participat la un eveniment organizat la ASE.

Întrebat dacă având în vedere acest aspect Guvernul a pregătit proiectul de OUG privind organizarea anticipatelor, premierul a explicat: "Este foarte important să existe o reglementare care să permită, pentru că, în cazul în care moţiunea este adoptată, nu mai avem calitatea de a putea emite ordonanţe de urgenţă şi nu este posibil ca pe cale parlamentară să se poată adopta, prin dezbatere, reglementarea în cazul alegerilor anticipate".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel