"Cei mai apropiaţi parteneri au fost USR şi PMP, ăsta este adevărul (...). Stând în Opoziţie, ne-am armonizat multe dintre punctele de vedere în diferitele poziţionări. Evident, nu toate punctele de vedere. Dar s-a creat o anumite unitate, să spunem, în acţiunea de Opoziţie", a spus Orban la TVR1, întrebat dacă după anticipate guvernarea va fi în triumviratul PNL-Alianţa USR PLUS-PMP.
Ludovic Orban a adăugat că, la nivel local, pot fi făcute şi alianţe electorale, dacă aşa vor decide organizaţiile din teritoriu, dar el personal nu susţine o astfel de idee.
"Noi facem sondaje de opinie în fiecare localitate şi în fiecare judeţ, pentru că avem doi, trei candidaţi pe care îi măsurăm. Evident, noi vrem să vedem şi agenda populaţiei, care sunt priorităţile din perspectiva populaţiei şi ne desemnăm candidaţii de primar în urma acestei cercetări sociologice. Asta nu înseamnă, de exemplu, că s-ar putea într-o localitate că e mai bine să se meargă într-o anumită formulă. Eu n-aş susţine. E o situaţie care se va decide în fiecare organizaţie locală", a afirmat Orban.
Acesta a mai spus că el crede că se va ajunge la alegeri anticipate şi a avansat ca posibile date 14, 21 sau 28 iunie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News