Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban anunță când vor fi majorate alocațiile
WhatsApp
Următoarea creştere a alocaţiilor pentru copii va fi de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei, a declarat luni seara preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, lider al PNL.
gov.ro

„Coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii. Am stabilit să crească alocaţiile. Următoarea creştere va fi de la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei care a trecut de Senat şi e în dezbatere la Camera Deputaţilor. (...) În cazul în care va fi atacată la Curte (legea - n.r), Guvernul trebuie să fie pregătit să emită ordonanţă de urgenţă”, a declarat Orban la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare.

Întrebat despre majorarea din iulie, Orban a amintit că bugetul de stat se alcătuieşte pe baza legislaţiei aflate în vigoare.

„Banii respectivi cu siguranţă la rectificarea bugetară o să fie alocaţi spre zone unde sunt necesari - cheltuieli în investiţii, sănătate, educaţie. (...) Menţinem acea majorare care este stabilită prin legea care a fost adoptată în Parlament, a fost etapizată şi vor creşte de la 1 ianuarie 2022, prima tranşă. Urmează să decidem în funcţie de resursele bugetare care va fi ultima tranşă”, a adăugat liderul PNL. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel